Municipiul Suceava

Investiții de peste 45 de milioane de euro în 2008

Anul acesta, municipiul Suceava se va transforma într-un șantier, zeci de lucrări de mare amploare fiind programate spre execuție, de la cele de reabilitare termică, de refacere a rețelelor de apă și canalizare, până la începerea lucrărilor de reabilitare a Cetății de Scaun.
Bugetul de investiții pe 2008 este unul din cele mai mari de până acum, de peste 45 de milioane de euro, adică 1686 de miliarde de lei vechi.
Cea mai mare sumă de bani, adică 26 de milioane de euro (fonduri externe), este cea prinsă pentru executarea lucrărilor ISPA programate pentru 2008, precum și lucrările de reabilitare termică, prevăzute prin programul „Suceava – utilități și mediu la standarde europene”.
O importantă sumă de bani, de peste 17,6 milioane de euro, este alocată din bugetul local și din fondurile obținute din emiterea obligațiunilor municipale, principalele obiective de investiții fiind reabilitarea termică, finanțarea parțială a proiectului ISPA, reabilitarea străzii Cernăuți, construirea de drumuri, parcări și asigurarea utilităților publice la cartierul Tinereții, finalizarea blocurilor 20, 21 și 22, precum și extinderea rețelei de gaz metan în Burdujeni Sat.
Tot pentru investiții, de la bugetul de stat au fost atrase mai bine de 1,6 milioane de euro, pentru realizarea unui bloc de locuințe pentru chiriașii caselor naționalizate, și pentru realizarea aplicației tehnice de reabilitarea Cetății de Scaun a Sucevei.

Recomandări

Compania Loial Impex Suceava a construit noua centrală de cogenerare de înaltă eficiență a municipiului Oradea

Arestul Poliției Suceava, redeschis după aproape doi ani în care sucevenii au fost încarcerați chiar și pe la Tulcea sau Cluj

Gheorghe Șoldan le-a transmis oamenilor de afaceri suceveni că CJ are investiții de aproape un miliard de euro, criticând în același timp deciziile luate cu întârziere de Guvern

Șoldan anunță investiții noi în modernizarea drumurilor județene și un nou punct de trecere a frontierei cu Ucraina, la Izvoarele Sucevei

Mandate de arestare pentru 30 de zile pentru cei trei suceveni acuzați de implicarea în fabricarea a peste 2 milioane de euro falși

Trei suceveni, arestați în dosarul privind fabrica de făcut euro de la Burla, unde s-ar fi tipărit 2 milioane de euro
Trei suceveni, arestați în dosarul privind fabrica de făcut euro de la Burla, unde s-ar fi tipărit 2 milioane de euro

Trei suceveni, reținuți în arest în dosarul privind fabrica de făcut euro de la Burla, unde s-ar fi tipărit 2 milioane de euro