– SC „BELPAN” SRL Suceava, una dintre cele mai importante firme de patiserie, brutărie și cofetărie din județ, are începând de câteva zile o nouă secție de producție, amenajată la standarde europene
– În prezent, BELPAN livrează sucevenilor, și nu numai, zeci de tipuri de prăjituri, fursecuri, produse de panificație și torturi personalizate
O nouă secție de producție, amenajată la standarde europene, a fost inaugurată în urmă cu două zile la SC „BELPAN” SRL Suceava, una dintre cele mai importante firme de patiserie, brutărie și cofetărie din județ. Astfel, firma care în prezent produce zeci de tipuri de prăjituri, fursecuri, produse de panificație (diferite game) și, nu în ultimul rând, vestitele torturi personalizate, a făcut un pas important în fața concurenței, asigurându-și poziția de lider în rândul firmelor de profil. Potrivit administratorului BELPAN, Stelian Melinte, investiția în utilajele profesionale și modernizarea laboratoarelor de patiserie, cofetărie și brutărie se ridică la aproximativ 120.000 de euro, bani obținuți printr-un credit oferit de Banca Comercială Carpatica-sucursala Suceava. „Vreau să le mulțumesc celor de la bancă, pentru sprijinul acordat, sprijin fără de care mi-ar fi fost foarte greu să realizez ceea ce mi-am propus, să fac ca BELPAN să devină una dintre cele mai bune firme de profil din zona Moldovei și nu numai”, a declarat, la inaugurarea noii secții, Stelian Melinte. De altfel, încă din 2005, BELPAN, care și-a început activitatea în urmă cu 12 ani, se situează printre primele firme de patiserie, brutărie și cofetărie din județ, și asta grație personalului specializat, dar și participării la diferite târguri, simpozioane sau demonstrații. La inaugurarea de acum două zile a participat și vicepreședintele Consiliului Județean, Eugen Uricec, cel care a ținut să-l felicite pe administratorul BELPAN pentru inițiativa sa și pentru faptul că societatea pe care o conduce este una de top. Produsele firmei BELPAN au ajuns până acum și în orașe precum Roman, Iași, Botoșani, Rădăuți, Gura Humorului sau Vatra Dornei.
BELPAN a devenit cunoscută mai ales datorită torturilor festive pentru nunți și alte ocazii. În cadrul emisiunii „Alo Suceava” de la Antena 1 Suceava, BELPAN a oferit sucevenilor, timp de aproape un an, torturi deosebite, acestea fiind, de altfel, și cele mai râvnite premii de către telespectatori. În prezent, zeci de suceveni calcă zilnic pragul magazinului propriu de desfacere al SC „BELPAN” SRL Suceava, situat la aproximativ 100 de metri mai sus de sediul Secției de Poliție din Burdujeni. Programul magazinului este de la 6.30 la 21.30 (de luni până duminică), fiind deschis și în ultima zi din săptămână, de la orele 9.00 la 18.00. Comenzile se pot face și prin telefon la 0230/521349, precum și prin fax (pentru persoane juridice), la numărul 0230/516285.
BELPAN a fost prima firmă din Suceava care a introdus pe piață torturile personalizate. Astfel, fotografia favorită a mii de suceveni a ajuns pe tortul aniversar, devenind o imagine dulce și comestibilă.



