Bilanț

Investiții de 43,6 milioane de lei în drumurile naționale și județene

Prefectul Florin Sinescu
Prefectul Florin Sinescu

Prefectul județului Suceava, Florin Sinescu, a anunțat că în cursul anului trecut au fost realizate lucrări de întreținere și reparații a drumurilor naționale în valoare totală de 43,6 milioane de lei. Sinescu a spus că cele mai mari investiții au fost făcute pe drumurile naționale din județul Suceava, suma totală alocată fiind de 23,84 de milioane de lei.
Prefectul a mai spus că o sumă de 19,8 milioane de lei a fost investită în lucrări de întreținere, reparații și investiții pe rețeaua de drumuri județene.
Pe de altă parte, el a amintit că tot în cursul anului trecut, Consiliul Județean Suceava a continuat proiectul de modernizare a Aeroportului „Ștefan cel Mare”, lucrările de modernizare a aerogării reprezentând o investiție de 1,57 milioane de lei.

Recomandări

Finanțare de 8 milioane de lei pentru Spitalul Clinic de Urgență Suceava pentru achiziție de noi echipamente și aparatură medicală

Blocarea proiectelor prin Programul „Anghel Saligny” ar reprezenta un dezastru pentru locuitorii comunei Preutești

Arbuști ornamentali în locul mașinilor, parcare și loc de joacă în locul garajelor, în Zamca și grădiniță nouă, în Obcini

Președintele CJ Suceava și 92 de primari suceveni, din PSD, PNL și USR, au transmis o scrisoare deschisă premierului și Guvernului

Fălticeniul investește peste 11 milioane de lei în transformarea Cinematografului „Doina” într-un Centru Cultural Multifuncțional

Contractul pentru execuția lucrărilor a fost semnat de către primarul Gheorghe Cătălin Coman și reprezentantul firmei SYM RSC SRL