Proiecte de anvergură

Investiție de un milion de euro la Solonețul Nou



Ghervazen Longer: “Sperăm ca cererea noastră de finanțare să fie analizată și aprobată cât mai curând de Senatul Poloniei și Asociația Wspulnota Polska”
Ghervazen Longer: “Sperăm ca cererea noastră de finanțare să fie analizată și aprobată cât mai curând de Senatul Poloniei și Asociația Wspulnota Polska”

O investiție de un milion de euro este pe punctul de a fi demarată în curând la Solonețul Nou. Proiectul extrem de ambițios aparține Uniunii Polonezilor din România și a fost promovat de deputatul Ghervazen Longher, care a mărturisit că o bună parte din fonduri vor proveni de la statul polon.
Investiția de la Solonețul Nou, vizând construcția unei Case Polone, este a doua ca importanță, cel puțin din punct de vedere financiar, din ultimii ani și vine la scurt timp după finalizarea lucrărilor la Școala din Poiana Micului.
“Avem deja proiectul, primele lucrări urmează să demareze în toamna acestui an și vom face demersuri pentru a obține bani pentru finalizarea investiției de la statul polon. Am obținut deja un acord verbal de principiu din partea reprezentaților Poloniei, care ne-au promis sprijinul pentru realizarea acestei investiții”, a declarat președintele Uniunii Polonezilor din România, deputatul Ghervazen Longer. Potrivit acestuia, noua construcție va costa aproximativ un milion de euro.
Noua clădire va cuprinde o sală de spectacole, o bibliotecă, un club pentru tineri, o sală – muzeu, dar și un număr de șapte camere de cazare pentru oaspeți, o bucătărie și alte dotări. Toate acestea vor ocupa o suprafață de aproape 700 de metri pătrați, cu o arie desfășurată de peste 1000 de metri pătrați, la demisol, parter și mansardă.
“Sperăm ca cererea noastră de finanțare să fie analizată și aprobată cât mai curând de Senatul Poloniei și Asociația Wspulnota Polska. În toamna acestui an vom turna fundația noii clădiri, astfel încât vom începe construcția propriu-zisă din fonduri proprii”, a mai spus Ghervazen Longher.
A șasea Casă Polonă din județ

Casa Polonă de la Solonețul Nou va fi a patra de acest tip construită în județul Suceava de Uniunea Polonezilor din România, după cele de la Siret, Vicșani, Cacica, Păltinoasa și Poiana Micului, fără a mai pune la calcul și sediul achiziționat anul trecut în București.
“Sperăm ca investiția pe care o începem în acest an să o putem termina în decurs de doi ani. Ne dorim să o finalizăm cât mai repede, deoarece avem și alte proiecte de case polone. Când am fost ales președinte al Uniunii Polonezilor din România, mi-am propus ca în fiecare localitate unde există polonezi, să avem o Casă a Polonilor”, a menționat deputatul Ghervazen Longer.
Acesta a subliniat că beneficiarii investiției vor fi mai întâi membrii comunității poloneze din Solonețul Nou, dar și toți membrii Uniunii Polonezilor din România, deoarece aici se vor organiza mai multe acțiuni. Solonețul Nou are deja o tradiție în ceea ce privește cultura polonezilor din România, aici funcționând deja Ansamblul Artistic “Soloczanka” al Uniunii Polonezilor din România.