Locul de joacă din parcul Prefecturii va beneficia de o reamenajare în valoare de peste 3.000 de euro, după ce peste 1.600 de suceveni și-au votat parcul preferat prin programul “Fiecare parc are povestea lui”. Programul a fost inițiat de compania de credite de consum Provident Financial România și este implementat în Suceava de Clubul Eco-Montan Origini Verzi, în parteneriat cu Primăria Municipiului Suceava.
Sucevenii sunt invitați să contribuie cu idei asupra modului în care va arăta locul de joacă, prin participarea la o dezbatere publică ce va avea loc astăzi, de la 16.30, în Parcul Central.
Astfel, locuitorii pot decide cu ce echipamente să fie dotat locul de joacă, încât să răspundă cât mai bine nevoilor copiilor din comunitate.
“Pentru fiecare familie din oraș este important să știe că în curând va exista un nou spațiu de joacă, unde copiii să se poată juca. De aceea, mă bucur că prin programul «Fiecare parc are povestea lui», locuitorii din Suceava pot decide, în funcție de nevoile lor, ce să construim împreună”, a declarat Nicoleta Robciuc, Manager al Clubul Eco-Montan Origini Verzi Suceava.
Parcul din Suceava se alătură altor cinci spații amenajate de la lansarea programului, în care au fost implicați peste 200 de voluntari Provident și ONG-uri din Iași, Cluj-Napoca, Galați, Craiova și Târgu Mureș.