Modernizări

Investiție de 3 milioane de euro la Tribunalul Suceava



Investiție de 3 milioane de euro la Tribunalul Suceava
Investiție de 3 milioane de euro la Tribunalul Suceava

– Lucrările la curtea interioară a clădirii vor demara la începutul anului viitor
Se transformă din nou în șantier. Sediul Palatului de Justiție din Suceava va face obiectul unor investiții masive începând cu anul viitor.
Dintr-un împrumut de la Banca Mondială și garantat de Guvernul României, un număr de 24 de instanțe din țară vor fi modernizate sau construite de la zero. În Suceava, în acest proiect au fost cuprinse două instanțe, Judecătoria Vatra Dornei și Tribunalul Suceava.
Dacă pentru investiția de la Vatra Dornei, care înseamnă construirea unui nou sediu pentru Judecătoria din acest oraș, s-au alocat 1,2 milioane de euro, pentru Tribunalul Suceava suma ce va fi cheltuită este de 2,967 milioane de euro.
Deocamdată, s-a trecut de faza interministerială, iar până la sfârșitul anului se preconizează finalizarea proiectului tehnic și organizarea licitației privind desemnarea firmei care se va ocupa de lucrări.
Potrivit proiectului, lucrările de modernizare vor viza curtea interioară a clădirii. Aici urmează să fie amenajată o parcare cu o suprafață de 280 mp, un bufet pentru public și unul pentru angajații instanțelor, dar și 4 săli de judecată.
După finalizarea acestor investiții, accesul publicului va fi permis în clădire doar pe intrarea principală, dinspre strada Ștefan cel Mare, în timp ce intrările laterale vor deservi personalul angajat al Palatului de Justiție.
„Prin această investiție se va realiza spațiu suficient pentru sălile de judecată și pentru serviciile cu publicul. Rămâne o problemă asigurarea spațiului pentru personalul celor trei instanțe care își au sediul aici, respectiv Judecătoria, Tribunalul și Curtea de Apel Suceava. În măsura în care activitatea va crește, iar personalul va spori vom fi nevoiți să construim un sediu nou pentru una din instanțe”, a declarat Doru Bunduc, președintele Tribunalului Suceava.



Recomandări

Străpungere rutieră prin curtea Școlii Gimnaziale Nr. 3, propusă pentru descongestionarea traficului de pe strada Mărășești

Străpungere rutieră prin curtea Școlii Gimnaziale Nr. 3, propusă pentru descongestionarea traficului de pe strada Mărășești
Străpungere rutieră prin curtea Școlii Gimnaziale Nr. 3, propusă pentru descongestionarea traficului de pe strada Mărășești

Gheorghe Șoldan le-a transmis oamenilor de afaceri suceveni că CJ are investiții de aproape un miliard de euro, criticând în același timp deciziile luate cu întârziere de Guvern

Șoldan anunță investiții noi în modernizarea drumurilor județene și un nou punct de trecere a frontierei cu Ucraina, la Izvoarele Sucevei