– Această investiție s-a concretizat în realizarea unei instalații de încălzire centrală, de care vor beneficia peste 300 de elevi
Fundația ,,Stichting Sociaal -Medische Hulpeverlening aan Oost Europa’’ din Meerssen – Olanda, reprezentată de Pierre Bours, Iacob Kurvers și Iacob Nelissen, și Fundația ,,Proiecte Limburg Romania” din Vatra Moldoviței, reprezentată de Wilhelmine Dumitrașchievici, a finanțat un proiect în valoare de 29 de mii de euro la Grupul Școlar ,,Vasile Cocea’’ Moldovița. Această investiție a constat în realizarea unei instalații de încălzire centrală, lucrări care au început în toamna anului trecut, în corpul B al instituției, acolo unde își desfășoară activitatea 27 de cadre didactice și 316 elevi. Executantul lucrării este S.C. Climatehnic S.R.L. Suceava. Sprijinul acordat de cele două fundații are ca finalitate asigurarea calității învățământului moldovițean. Investiția se află acum în stadiul final. Cadrelor didactice, elevilor și părinților nu le-a rămas decât să le mulțumească investitorilor pentru banii alocați realizării instalației de încălzire, ce le oferă condiții normale de desfășurare a procesului de învățământ.





