Deși alegerile generale din țara românească sunt, în linii mari și în linii mici, un spectacol trist de circ, unde fel de fel de sălbăticiuni obeze fac acrobații total răsuflate, care nu mai încântă pe nimeni, eu unul am murit de râs la ultimele și mai mor și în momentul de față. Motivul? Noul sistem de redistribuire a voturilor.
Fiindcă, spuneți și dumneavoastră. ce poate fi mai distractiv decât să-i vezi pe nea Tărăcilă, pe madam Norica Menopauză, pe ofticatul liberalo-pesedist Dobre, pe învârtitorul Paul Păcuraru sau, deasupra tuturor, pe poetul grosier la maț Adrian Porcinescu otrăvindu-se cu spume, pentru că s-au lins pe bot de mandatul de senator ori de deputat, în pofida unor căruțe relativ pline de voturi, pe care cu atâtea spume la gură și cu atâta transpirație neplăcut mirositoare le-au adunat?
Iar în același timp, cu ochiul celălalt, să contempli puritatea unor neaveniți rupți în cur, care au candidat și ei mai mult de umplutură, ca niște coate goale, ca niște neica nimeni, ca niște mațe fripte, ca niște rude sărace ale primilor, fără să cuteze a se gândi, măcar o singură clipă, că-și vor trage pe turtă un huzur parlamentar de patru ani, cu un ridicol mărunțiș de voturi…
Desigur, cât se poate de desigur, în fruntea tuturor s-a postat cetățeanul acela udemeristic, personaj dulce de tot, că-ți vine să-l împăiezi – Joszef Koto – singurul candidat din lume fără staff și fără campanie electorală, strecurat în parlament cu voturile care intră lejer într-un compartiment al portofelului, fără să umfle vreun pic buzunarul.
Parlamentar cu 34 de voturi, mai puține decât ar ieși la socoteală, adunând persoanele cu drept de vot dintr-o scară de bloc… Nici marele nostru Eugen Ionescu n-ar fi cutezat să-și treacă în teatrul său ceva atâta de absurd.
