Câteva localități de pe Valea Mureșului, din județul Arad, se confruntă în ultimele zile cu o invazie de buburuze, iar oamenii adună zeci de mii de insecte din case, specialiștii afirmând că fenomentul este rar și este cauzat de temperaturile ridicate, transmite corespondentul MEDIAFAX.Localnicii din orașul Lipova și alte câteva sate învecinate se plâng că de cateva zile, de când temperaturile diurne ajung la 20 de grade, se confruntă cu o invazie de buburuze, care formează „covoare” vii pe terase, în curți, grădini, pe străzi și chiar în case, dacă se lasă ferestrele deschise câteva minute.”Am scos cu mătura și lopata zeci de mii din casă că am aerisit doar câteva minute și nu am observat ce e afară. Nu am mai văzut așa ceva și nu înțelegem ce se întâmplă. Nu ne este teamă de ele că nu sunt periculoase, dar nu poți călca nici pe stradă decât pe buburuze”, a declarat corespondentului MEDIAFAX o localnică din Lipova.