„Invazia neologismelor“, de care se tem unii, mai ales dacă vine pe axa București-Londra-Washington, este de fapt un fenomen firesc, într-o etapă de tranziție, de mari prefaceri sociale, fenomen resimțit de altfel de toate limbile europene. În acest context, multe dintre anglicismele care pătrund acum în limba română au pătruns sau pătrund în multe alte limbi europene, în ciuda faptului că, în unele cazuri, precum teritoriul de limbă franceză, se fac mari eforturi pentru evitarea lor (traducerea cuvîntului hot-dog fiind chaud-chien!). Desigur că multe dintre cuvintele împrumutate recent provin din limba engleză, cele mai numeroase ținînd de domeniul informaticii. În acest caz nu se pune problema necunoașterii termenilor sau utilizării lor abuzive, pentru că cei care sînt implicați în domeniu au, în marea lor majoritate, suficiente cunoștințe de limbă engleză, ca să poată mînui cum se cuvine noile instrumente de comunicare. Dar spațiul informaticii nu deține monopolul inovațiilor lingvistice, tot așa cum se crede greșit că engleza este acum unica sursă de furnizare a materialului lexical nou.
Dacă luăm în discuție, de exemplu, clasa adjectivului, observăm că aici româna literară a împrumutat diverse cuvinte din limbile romanice mai ales, pe care le-a adaptat sistemului propriu, cele mai multe fiind variabile (similar, ambiguu, evident etc.). Seria adjectivelor invariabile, adică a celor care au o singură formă pentru masculin și feminin, pentru singular și plural, cunoaște însă acum o extindere accentuată. Pe de o parte, găsim adjective de origine engleză cu formă neadaptată , mai ales din domeniul „artistic“, dar și din alte domenii: muzică house/hip-hop/rap/reggae, filme horror, program full-time. Pe de altă parte, tot din engleză sînt și adjectivele invariabile provenite din prefixoide, abrevieri sau trunchieri, precum cultură afro, profesoară O. K. Dar multe adjective invariabile provin și din prefixoide latine, cum ar fi (modă) mini/maxi, (stație) mono, sau din abrevieri ale unor neologisme intrate mai de mult în română: (buletin) meteo, (program) tele. Tot aici se încadrează adjectivul invariabil de origine franceză flu sau unele formate cu prefixul anti- de la substantive: (aparat) antiradar, (protecție) antișoc, (baraj) antitanc, (lege) antitrust. La alte adjective invariabile se uzează de același procedeu al prefixării (deci de un procedeu intern de îmbogățire a vocabularului), pornindu-se de la substantive vechi sau noi: (pastă) anticarie, (vestă) antiglonț, (măsuri) anticomunism, (etapă) postconflict, (program) preaderare etc.
Întorcîndu-ne la franțuzisme, constatăm că noul Dictionar ortografic, ortoepic, și morfologic reține nu numai adjective, ci și locuțiunile adjectivale (invariabile) precum à la carte, à la grecque, à la russe, cunoscute de altfel iubitorilor de gastronomie, dar scrise de cele mai multe ori greșit, mai ales în lista de meniuri a restaurantelor. Dar și în clasa substantivelor se observă o permisivitate clară pentru franțuzisme, cuvinte precum art déco, deux-pièces sau aide-mémoire nepunînd probleme de receptare la un popor declarat francofon. Tot din franceză este și cuvîntul bidonville, pe care autoarele DOOM-ului îl notează acum ca în limba de origine, deși în alte dicționare forma cuvîntului este deja adaptată: (bidonvil). Și alte limbi romanice mai adaugă ceva la patrimoniul lexical al limbii române. De exemplu, din limba italiană se poate îmbogăți inventarul termenilor din domeniul alimentar cu mozzarella sau cu broccoli (substantive invariabile) sau, în presă, cu substantivul paparazzo, cu pluralul paparazzi; de asemenea, spaniola oferă substantivul neutru, invariabil, avocado.
Dacă vrem să continuăm ideea că nu engleza este singura sursă a împrumuturilor, ajungem să demonstrăm, prin examinarea noutăților din DOOM, că pînă și japoneza, de pildă, are ceva de oferit limbii române, și anume tot un adjectiv invariabil: (țestoasele) ninja. Venind însă mai aproape de noi, în Europa, putem descoperi că limba germană mai poate influența, vag, limba (și civilizația) română, prin cuvinte precum lohn, müsli, ausländer sau bancomat, ultimul, deși cu cea mai mare frecvență, fiind omis din DOOM.
Un destin interesant are substantivul bonus, avînd originea în adjectivul bonus din latină, dar preluat în română probabil prin franceză, unde este atestat din 1970, cu sensul inițial de „reducere, acordată unui asigurat, în cazul în care acesta nu a fost implicat în accidente“. Îl găsim însă cu un sens extins, pe care îl are și în limba română actuală, acela de „primă, reducere“, și în limbile engleză (de unde am împrumutat și sinonimul său, discount) și germană, deci am putea vorbi, în acest caz, de surse multiple, nu știm dacă și simultane.
Așadar, se poate constata că, în ciuda faptului că engleza este sursa prevalentă de cuvinte noi, nu este singura, pe de o parte, și, pe de altă parte, s-au creat multe cuvinte noi și pe baza materialului mai vechi sau neologic existent, prin prefixare mai ales.
Dacă ne punem problema necesității unor cuvinte de origine străină pe care limba română le agreează nedisimulat, nu ajungem, totuși, să le dăm dreptate celor care se tem nejustificat de vreo invazie inefabilă, decît în foarte puține cazuri: superflue ar fi unele cuvinte de origine engleză ca dry (sec) sau digest (rezumat), adică acele cuvinte care au un echivalent românesc indiscutabil, dar care sînt preferate din snobism sau din dorința de a epata cu orice preț.
