Relaxarea sistemului de taxare la achiziționarea mașinilor rulate din Europa, favorizată de „capcanele” legislației europene în domeniu, a condus la creșterea importului de autovehicule second hand și diminuarea volumului vânzărilor de autoturisme noi, a afirmat premierul Călin Popescu Tăriceanu. El a amintit că Guvernul a decis introducerea taxei de poluare auto pe principiul „poluatorul plătește”, dar a arătat că este nemulțumit de „capcanele” legislației europene.
„Ceea ce se întâmplă astăzi în România în privința pieței auto este grăitor. În ultimele luni, odată cu relaxarea normelor privind cumpărarea de mașini de ocazie din Europa, observăm un aflux important de automobile second hand care, evident, nu au niciun fel de aport în ceea ce privește veniturile fiscale la buget, dar în schimb frânează consistent vânzările de autovehicule noi. Atât timp cât vorbim de elemente de piață liberă și nu ținem cont de aceste consecințe, aș spune perverse, pe care le poate aduce de multe ori legislația aplicată orbește, putem să ne trezim și noi în România, ca în alte țări din Europa, ca piața să fie invadată de toate mașinile second hand din vest”, a spus Tăriceanu.
Șeful Guvernului a afirmat că statele din vestul Europei sunt „încântate” să scape de vechituri, iar problemele determinate de poluare sunt transferate dintr-o regiune în alta a Uniunii Europene.
„Nu facem decât să transferăm dintr-o parte în alta o povară care pentru umerii noștri este mult mai grea decât pentru cei ai țărilor din vest”, a afirmat premierul.
Înmatriculările de autoturisme noi au scăzut cu 2,3% în primele șapte luni, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, la 171.385 unități, în timp ce înregistrările de mașini second hand s-au dublat, la 112.054 unități, iar în iulie au intrat în circulație mai multe mașini rulate decât noi.
În total, numărul înmatriculărilor de automobile noi și rulate a crescut cu 23,5%, de la 229.469 unități din primele șapte luni ale anului trecut la 283.439 unități în perioada corespunzătoare din acest an, potrivit datelor Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV).
Statistici
În ceea ce privește echilibrul dintre mașinile noi și cele second hand, balanța înclină în continuare în favoarea celor noi, însă înmatriculările de automobile rulate au câștigat 16 puncte procentuale în totalul înregistrărilor.
Astfel, după primele șapte luni ale acestui an, 60,47% din mașini erau noi, iar 39,53% erau autoturisme rulate.
Spre comparație, după primele șapte luni ale anului trecut, 76,49% din totalul înmatriculărilor îl reprezentau autoturismele noi, în timp ce doar 23,51% dintre mașinile intrate în circulație erau second hand.
Din datele DRPCIV reiese că în luna iulie numărul automobilelor second hand înmatriculate a depășit pentru prima dată în acest an numărul mașinilor noi înregistrate.
Cea mai probabilă cauză care a condus la această situație este diminuarea taxei auto pentru mașinile second hand de import înmatriculate după 1 iulie și majorarea ușoară la autoturismele noi.