Omul încrezut și mândru …
Acum nu de mult, de câțiva ani, am orbit, nu de tot, dar câte oleacă, câte oleacă, numai un ochi, apoi și celălalt ochi, așa că tot zăream, dar nu cunoșteam omul. Acum, de bine de rău mă învățasem aici la Sihla, mai pe bâjbâite, mai pe bețe. Numai că mă supăram că nu găseam un lucru ce-mi trebuia, altădată bănuiam că mi l-a luat cineva și iar mă mâniam.
Într-o zi un părinte îmi spune așa:
– Acum mai zărești, dar când nu vei vedea deloc … ce vei face?
Atunci eu m-am mâniat și am spus (notă: în sinea lui): „Iaca ce ajunge omul dacă are zile, să le fie silă de mine.”
Părintele m-a compătimit, iar eu am înțeles greșit.
Zice părintele:
– Ar fi bine să mergi la operație măcar la un ochi.
Iar m-am supărat, zicând (notă: în sinea lui):
„Iaca, nu știe cum să scape de mine. M-or duce la spital, să mor acolo, că aici nu aș putea muri”.
În sfârșit, după o muncă de lămurire cu alte persoane și cu blagoslovenia Părintelui Cleopa și a părintelui stareț, m-am plecat a merge la operație, dar cu multă îndoială și îmi făceam fel de fel de planuri că „dacă nu reușesc și nu voi putea ține secretul cu ochiul și sigur voi muri in spital?!”.
Îmi venea în gând să spun doctorului că sunt trecut de ani cu vârsta și să vadă mai întâi dacă reușește. Așa că fel de fel de gânduri și iar mă supăram pe părintele că nu a știut cum să scape de mine.
Când m-au dus la masa de operație, am uitat să mai spun doctorului ce plănuisem eu și numai …”Sus, stăi!” și a făcut două împunsături.
Și a prins a lucra vorbind în altă limbă și așa că m-a operat la un ochi cu care amu cu ochelari pot să scriu aceste bazaconii spre a se mira și alții cum eu mă mâniam și pe cei ce-mi voiau binele.
Așadar, omul slab la minte și încrezut pentru toate cele ce i se par nu după planul lui se supără, se mânie, se tulbură, cârtește și nu primește chiar de ar fi de folos.
Omul încrezut și mândru se prinde de o cracă uscată și nu știe că sfatul mai multora este sfatul lui Dumnezeu.
Iarăși câteva cuvinte …
Odată au venit câțiva preoți duhovnici la Părintele Paisie și l-au întrebat despre Taina Sfintei Spovedanii. Iar bătrânul, suspinând, le-a zis:
– Ei, părinților … duhovnicia este tare grea! Mai ales în zilele noastre!
Păcate multe, credință puțină, rugăciune din fugă, vremuri de pe urmă …
Numai mila lui Dumnezeu ne poate mântui!
***
Un călugăr l-a întrebat:
– Cum pot scăpa de părerea de sine și de gândurile cele necurate?
– Prin aducerea aminte de ceasul morții. Să nu uităm ce am fost înainte de a fi, ce după naștere, ce suntem astăzi și ce vom fi mâine. Și să le atribuim toate lui Dumnezeu.
Să ne mărturisim
Mărturisesc ucenicii lui apropiați că pe cei care cădeau în ispite și în păcate grele, bătrânul nu-i mustra aspru. Ci îi primea cu dragoste, îi încuraja că Dumnezeu le dă iertare, dacă părăsesc păcatele făcute și le adăuga aceste cuvinte de îmbărbătare:
– De câte ori cazi, scoală-te, mărturisește-ți păcatele, căiește-te, fă-ți canonul, întreabă și du-ți Crucea mai departe cu ochii la Hristos până ajungi sus, la Golgota.
Noi, cu faptele noastre, nu putem zice că ne mântuim fără mila lui Dumnezeu, fără duhovnic și fără rugăciunile Bisericii.
Dar să ne găsească ceasul morții în luptă. Numai mila Bunului Dumnezeu și a Maicii Domnului să ne ajute să ajungem și noi la ușa Raiului și acolo să strigăm tare: „Deschide-ne, Doamne, ușa milostivirii Tale!”
Timpul trece … faptele rămân
După 40 de zile(de la adormirea Părintelui Paisie), săvârșindu-i-se toată rânduiala cuvenită, unul dintre ucenicii săi apropiați se ruga noaptea singur în chilia Părintelui Paisie.
De oboseală, a ațipit puțin în genunchi, și l-a văzut pe bătrânul îmbrăcat cu rasa, cu schima și epitrahilul, stând la marginea patului său, cu crucea în mână, unde zăcuse în suferință șase ani de zile, și plângând.
Ucenicul întristat, i-a sărutat crucea și mâna, și l-a întrebat:
– De ce plângi, Părinte Paisie? Te doare ceva?
Iar el i-a răspuns:
– Nu, dragii mei. Dar dacă voi nu plângeți, plâng eu pentru voi, că tare este greu de ajuns la Rai. O, câtă nevoie și câtă frică are sufletul atunci! Dacă nu plângi tu pentru tine aici, cine să te plângă după moarte? Că numai pe cel ce îl doare inima și are conștiința curată, numai acela plânge.
Vedeți cum trece timpul?!
Vai, vai, să nu vă treceți timpul fără folos, că nu-l mai întâlniți. Ce puteți face astăzi, faceți, și nu amânați pe mâine, că nu știm dacă mai ajungem până atunci.
Că dacă poți și nu faci, ai mare păcat, și de ochii Domnului nu poți ascunde nimic…
Orice faci, se caută scopul cu care faci acel lucru.
Dorești să placi oamenilor sau lui Dumnezeu?
Luați seama că tare este scump Raiul și tare este greu de ajuns la Rai. Aveți grijă de suflet, că mare răspundere are fiecare pentru el. Că nu anii ne ajută, ci faptele, dragii mei!”
(Sursa: http://paisieolaru.blogspot.com/)
