Învățătura Sfântului Nicolae Cabasila despre unitatea Bisericii

Sfântul Nicolae Cabasila, trăitor în vremea Sfântului Grigorie Palama, vorbind despre sfințirea sfântului prestol, ce are loc la târnosirea sfintei biserici, și legând această lucrare de binefacerea pe care o aduce vieții în Hristos, el înfățișează cele trei axe principale ale vieții duhovnicești, care alcătuiesc și ethosul bisericesc al celor ce sunt mădularele Bisericii.
El spune că factorii care alcătuiesc unitatea Bisericii sunt trei, constituind axele vieții duhovnicești. Unul este sfântul prestol, al doilea episcopul și al treilea, sfinții. Între cei trei factori există o minunată unitate. Sfântul prestol este afierosit de către episcop, căci într-adevăr episcopul așează sub prestol moaștele sfinților mucenici. Aceasta arată că prestolul, episcopul și sfinții alcătuiesc axele unității Bisericii și ale vieții duhovnicești ale celor ce sunt mădularele Bisericii. Prestolul este „începutul oricărei rânduieli sau slujbe” și temeiul și rădăcina tuturor Tainelor. Pe prestol se săvârșesc slujbele cele fără de sânge și, desigur, dumnezeiasca Euharistie, centrul vieții duhovnicești creștine. Ungerea cu sfântul mir care, în afara de om, nu mai e primită de nici o altă parte a firii decât de sfântul prestol, „conduce la Iisus”, după cum spune Sfântul Dionisie Areopagitul. Prestolul este mâna lui Hristos.
Episcopul binecuvântează și sfințește sfântul prestol, căci el este taina prezenței lui Hristos în chip văzut. În timpul afierosirii slujitorul e îmbrăcat în veșmânt alb, căci el preînchipuie „prestolul în formă omenească”. Faptul că în slujba sfințirii arhiereul îngenunchează și întoarce curățirea asupra sa închipuie faptul că „face din sufletul său sălaș lui Dumnezeu, iar în inimă îi ridică un prestol”. Pictorii au obiceiul să zugrăvească după o schiță. Arhitecții își fac și ei mai întâi o schiță în minte și apoi o trasează cu mâna. La fel fac toți meșteșugarii. Deci, și arhiereul devine o prefigurare a prestolului. El însuși este prestol și templu al lui Dumnezeu și de aceea afierosește prestolul.
Moaștele sfinților care se așează sub prestol sunt în strânsă legătură cu afierosirea prestolului. Puterea prestolului este sfântul mir. Deci, și materia care îl primește trebuie să fie vrednică de el. Același lucru e adevărat și în ce privește moaștele sfinților. „Nimic nu-i mai înrudit cu lucrarea sfântă a Tainelor lui Hristos decât mucenicii.” Mucenicii sunt legați de Hristos prin trup, duh și felul morții, căci au suferit moarte mucenicească pentru slava lui Dumnezeu. De aceea moaștele sfinților mucenici, înainte de a fi așezate sub Sfânta Masă, sunt ținute pe Sfântul Disc, care este locul Mielului.
Există o legătură între acești trei factori. Centrul este Hristos. Prestolul este mâna lui Hristos, episcopul este taina prezenței lui Hristos în chip văzut, iar sfinții sunt mădularele Trupului lui Hristos. Cele trei se află într-o minunată unitate. Prestolul nu poate fi înțeles fără episcop și sfinți. Episcopul nu poate fi înțeles despărțit de prestol și de dumnezeiasca Euharistie, centrul Tainelor și, la fel, nici sfinții nu pot fi înțeleși despărțit de prestol și episcop. Ruperea echilibrului acestor trei centre ale vieții bisericești nu mai ține de ethosul ortodox și cugetul Bisericii. Biserica Ortodoxa are adevărul și pentru că se sprijină pe aceste trei centre ale vieții duhovnicești. Ereticii au risipit unitatea Bisericii pentru că unii dintre ei nu au luat în seama pe sfinți, iar alții au prețuit prea puțin prestolul și, îndeobște, viața sacramentală a Bisericii.
Însă și toți ortodocșii care risipesc unitatea arată că le lipsește sobornicitatea, că sunt stăpâniți de păreri eretice. Unii iau parte la Taine și mai ales la dumnezeiasca Euharistie, dar nu recunosc pe episcopi și sfinți. Iar alții iubesc pe sfinți, cercetând toate locurile unde se afla sfinte moaște, însă nu iau în seamă episcopii și nu iau parte la dumnezeiasca Euharistie. Asemenea cazuri nu țin de ethosul ortodox.
Ca încheiere, putem spune că, după învățătura Sfinților Părinți, dacă Biserica este Trupul lui Hristos și este una, înseamnă că acest Trup și Biserica cea una este Biserica Ortodoxă.
Este o mare cinste să fii ortodox. Dar această cinste trebuie deslușită și trăită ca o mare răspundere. Biserica are adevărul, singura putință de călăuzire a omului către îndumnezeire. Însă cinstea nu e un drept moștenit, ci înseamnă și presupune mare străduință spre a o trăi în viața de zi cu zi. Existența unui adevărat ortodox este legată de viața răstignită. Trebuie să avem teologia Bisericii, dar și viața Bisericii. Aici se potrivește cuvântul patristic: „Dă sânge și ia duh”. (Mitropolitul Hierotheos Vlachos)