Învățătura despre duhurile diavolești

1. Crearea îngerilor
Dumnezeu Creatorul a făcut mai întâi lumea îngerilor, a duhurilor slujitoare (Psalm 103,5), ca să slujească voii Sale Dumnezeiești Prea Sfinte. Toți îngerii au fost creați de Dumnezeu în același timp.
Scopurile principale pentru care au fost creați îngerii care formează lumea nevăzută sunt: pentru a-L slăvi pe Dumnezeu (Is. 6,3; Lc. 2,14); pentru a împlini voia lui Dumnezeu cea Sfântă (Mt. 4,11; 25,31; 1 Tim. 3,16); pentru a vesti oamenilor tainele si voia lui Dumnezeu (Mt. 1,20; 2,13; 28,2; Lc. 1,26); pentru a-i ajuta pe oameni să se mântuiască (Ev. 1,14); pentru a ajuta sufletele oamenilor după moartea trupească si a le duce în Rai (Lc. 16,22).
Sfânta Scriptură ne spune că sunt nouă cete îngerești și trei ceruri (II Cor. 12,4), conform cu descoperirea avută de Sfântul Apostol Pavel. Sfântul Dionisie Areopagitul, în cartea sa „Despre ierarhia cerească” spune că cetele îngerești se împart în trei grupe triadice: 1. prima grupă triadică îngerească: serafimii, heruvimii si tronurile; 2. a doua grupă triadică îngerească: domniile, stăpâniile și puterile; 3. a treia grupă triadică îngerească: îngerii, arhanghelii și începătoriile.
Dumnezeu își descoperă voința Sa la îngerii din ceata superioară, iar aceștia, la rândul lor, o comunică celorlalți îngeri. În felul acesta, tainele și puterile lui Dumnezeu urmează în ordine descendentă, de la serafim la înger și fiecare ierarhie ulterioară este consacrată numai cu acele cunoștințe, pe care este capabilă să le cuprindă la nivelul respectiv al dezvoltării spirituale.
Cuvântul „înger” înseamnă sol sau trimis. Îngerii au căpătat acest nume datorită slujirii lor, îndreptată de la Atotmilostivul Dumnezeu către mântuirea oamenilor. Sfântul Apostol Pavel ne spune: „Îngerii nu sunt, oare, toți duhuri slujitoare, trimise să slujească pentru cei ce vor moșteni mântuirea?” (Evrei 1,14). Sfântul Grigorie Teologul precizează: „Îngerii, fiind slujitori ai voinței dumnezeiești, ei nu numai prin facultatea firească, dar și în virtutea harului îmbelșugat se deplasează ca gândul peste tot. Și, pretutindeni, sunt alături de fiecare, atât datorită iuțimii cu care își îndeplinesc slujirea, cât și datorită subtilității esenței lor. Crearea îngerilor a precedat crearea lumii materiale a omului” (Iov 38,7). Sfântul Ierarh Dimitrie al Rostovului scrie: „Îngerii au fost făcuți după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, așa cum a fost creat mai târziu omul”. Iar Sfântul Ignatie Brianceaninov ne asigură că: „Chipul dumnezeiesc la îngeri și la om, constă în înțelegerea din care emană duhul, ce ajută gândul și-l însuflețește. Acest chip este asemenea prototipului și este nevăzut, așa cum nevăzut este și la oameni. El conduce întreaga făptură a îngerului și a omului. Îngerii sunt, deci, ființe vii, raționale, imateriale, nemuritoare, capabile să slăvească în imnuri pe Dumnezeu, făpturi limitate în timp și în spațiu și ca urmare au o înfățișare proprie”.
Sfântul Apostol Pavel ne limpezește scopul creației: „Pentru că întru El au fost făcute toate, cele din ceruri si cele de pe pământ, cele văzute si cele nevăzute, fie tronuri, fie domnii, fie începătorii, fie stăpânii. Toate s-au făcut prin El si pentru El” (1 Coloseni 1,16). Din Apocalipsă aflăm că nu putem cunoaște exact numărul îngerilor: „Și era numărul îngerilor zeci de mii de zeci de mii și mii de mii” (Apoc. 5,11).
Fără a cunoaște exact firea îngerilor, putem însă să fim siguri că, îngerii nu au trup material ca oamenii, ci sunt duhuri de lumină, care răspândesc strălucirea dumnezeiască. Când, însă, primesc porunca de la Dumnezeu, ei se pot arăta și trupește, pentru a fi percepuți de oameni, păstrându-și însușirile suprafirești.
2. Când au apărut diavolii?
Lucifer, fiind înger de lumină și căpetenia celei de a doua trepte îngerești, în loc să progreseze în sfințenie, s-a mândrit, voind să fie asemenea cu Dumnezeu (Isaia 14,14). Dumnezeu l-a blestemat, i-a luat harul Duhului Sfânt si astfel s-a transformat în diavol (Le.10,18). Împreună cu el au căzut și îngerii care i-au urmat lui, (diavolii) care sunt supuși Satanei (Efes. 6,12).
Domnul nostru Iisus Hristos ne arată căderea îngerilor: „Am văzut pe satana, căzând ca un fulger din Cer…” (Luca 10,18). Sfântul Apostol Pavel scrie că îngerii răzvrătiți au fost aspru pedepsiți de Dumnezeu și trimiși în Iad, până în ziua în care vor fi judecați pentru păcatele lor. Iar Sf. Apostol Petru ne spune: „Dumnezeu, n-a cruțat pe îngerii care au păcătuit, ci legându-i cu legăturile întunericului în Iad, i-a dat să fie păziți, până la judecată” (2 Ptr. 2,4). Sfântul Apostol Iuda ne spune că răzvrătirea acestor îngeri care nu au vrut să rămână în starea lor, ci au dorit să fie în locul lui Dumnezeu, a fost pedepsită astfel: „pe îngerii care nu și-au păzit vrednicia, ci au părăsit locașul lor, i-a pus la păstrare, în întuneric, în lanțurile veșnice, spre ziua judecății celei mari” (Iuda 6).
Diavolii au însușirile îngerilor, cu diferența că, deși au fost creați de Dumnezeu buni și sfinți, ei n-au rămas în starea lor de sfințenie și bunătate, ci au căzut fără de întoarcere, în întunericul mândriei și vicleniei. Așadar, întâiul vinovat de păcat și întemeietor al răutăților este diavolul: „…pentru că, de la început diavolul păcătuiește” (1 loan 3,8). El a păcătuit, nu pentru că așa i-ar fi fost firea, sau că ar fi primit înclinația spre păcat, pentru că în acest caz, vina ar fi căzut pe Dumnezeu. Dimpotrivă, fiind creat de Dumnezeu bun, el însuși, prin propria voință, s-a făcut diavol, adică clevetitor, vrăjmaș, mincinos și defăimător.
Sfântul prooroc Iezechiel spune:”…tu erai pecetea desăvârșirii, deplinătatea înțelepciunii și cununa frumuseții. Tu te-ai aflat în Eden, în grădina lui Dumnezeu”; „fost-ai fără prihană în căile tale, din ziua facerii tale si până s-a încuibat în tine nelegiuirea” (Iezec. 28,15).
Decisiv, răul nu tț-a fost dat ție din afară, ci tu însuți l-ai zămislit. Sfântul Antonie cel Mare ne învață scopul principal al lucrării diavolești pe pământ: „Diavolii se numesc așa, nu pentru că așa s-au făcut sau pentru că Dumnezeu i-ar fi făcut răi, ci pentru că au căzut din înțelepciunea cerească, (mândrindu-se). De atunci ne ispitesc mereu, încercând să împiedice urcarea noastră la Cer, locul de unde au căzut ei”.
– Dacă sufletul omului, după moartea trupului, ajunge în Rai, diavolul care l-a ispitit, va fi trimis la Satana în Iad
Diavolii însă sunt lipsiți de această posibilitate, pentru că în ei binele firesc a fost nimicit prin căderea și pierderea harului dumnezeiesc. La oameni, binele este amestecat cu răul, dar la demoni, precumpănește și acționează numai răul.
Păcatul lor cel mai mare este ura neînfricată fată de Dumnezeu. Ei au transformat ascultarea față de Dumnezeu, firească tuturor făpturilor, într-o împotrivire și într-o vrajbă neîncetată. De aceea, căderea lor este fără de întoarcere.
Ei își găsesc plăcerea în tot felul de păcate, se complac mereu în rele, trecând de la un păcat la altul. Neputând săvârși păcate trupești, ei păcătuiesc cu imaginația și cu simțurile. Și-au obișnuit esența lor cu viciile firești ale cărnii. Aceste vicii sunt dezvoltate la ei, mai mult decât la oameni.
Demonii nu pot face nimic rău Creatorului, Care fiind Dumnezeu Atotputernic, este inaccesibil oricăror influențe de afară, din partea făpturilor. De aceea, demonii și-au îndreptat toată răutatea lor, împotriva oamenilor, care sunt chipul lui Dumnezeu, creatura mâinilor Sale. Demonii, știind că Dumnezeu își iubește făptura sa, caută să dăuneze cât mai mult obiectului iubirii Sale. Duhurile necurate, având în sine principiul tuturor relelor, caută să-i atragă pe oameni, să-i facă robii lor, pentru a-i duce le pierzarea veșnică răzbunându-se astfel, împotriva lui Dumnezeu. Diavolul este duhul cel rău care desparte pe om de Dumnezeu și inspiră ură, perfidie și minciună între oameni. Ispititor (Matei 4,3), stăpânitor al acestei lumi (Ioan 12,31; 14,30; 16, 11).
În Vechiul Testament, diavolul este duhul răutății, de a cărui ființă ține însăși păcatul, zavistia și minciuna. Pentru că El, de la început a fost ucigător de oameni și nu a stat întru adevăr, pentru că nu este adevăr întru el. „Când grăiește minciuna, grăiește dintru ale sale, căci este mincinos și tată al minciunii” (Ioan 8,44).
Sfinții Părinți ai Bisericii Ortodoxe spun că locul diavolilor căzuți din ceata a doua îngerească se va completa cu sfinți, preoți și călugări, după care lumea se va sfârși, datorită păcatelor oamenilor.
Libertatea vrăjmașilor noștri depinde de sufletele omenești care se mântuiesc și, de aceea, îi atacă pe oameni așa de tare, ca să tragă cât mai multe suflete în Iad.
Dacă sufletul omului, după moartea trupului, ajunge în Rai, diavolul care l-a ispitit, va fi trimis la Satana în Iad, deoarece nu și-a îndeplinit misiunea încredințată. Dacă sufletul omului ajunge în Iad, diavolul care l-a ispitit va fi trimis de satana la alt om, ca să-l ispitească. O altă cauză pentru care diavolul luptă așa de tare pe oameni este și dorința de răzbunare împotriva lui Dumnezeu, Care i-a blestemat și acest lucru îl poate realiza, prin osândirea cât mai multor suflete în Iad.