Creștinul dreptmăritor vede și cinstește în Sfinta Cruce, deodată: jertfa Fiului lui Dumnezeu „Care s-a făcut om pentru noi oamenii și pentru a noastră mintuire…”; lemnul crucii pe care s-a răstignit Domnul, deci altarul Său de jertfă; semnul crucii, semn al “Fiului Omului” și al creștinului în același timp, cu care însemnîndu-ne ca și cu o pecete, arătăm participarea noastră la jertfa sfințitoare a lui Hristos.
Păstrînd cu sfințenie acest întreg “dreptar al cuvintelor sănătoase” cum învață Sfîntul Pavel (II Tim. I, 33), în cele ce urmează vom expune pe fiecare din cele trei înțelesuri ale Sfintei Cruci: și cel duhovnicesc și cel de altar și cel de semn dumnezeiesc. Ortodoxia este și trebuie să fie întru totul și dreaptă credință și plinătate a credinței; unitate a întregii credințe. Căci Domnul ne-a învățat: “Cel ce va strica una din aceste porunci foarte mici, și va învăța așa pe oameni, foarte mic se va chema în împărăția cerurilor” (Matei V, 19). Iar Apostolul previne: “Cine va păzi toată legea, dar va greși într-o singură poruncă, s-a făcut vinovat față de toate poruncile” (Iacob II, 10). Se înțelege, că e de ajuns greșirea sau călcarea uneia ca să pierd curăția și întregimea adevărului.





