Învățătoarea Dana Blându, demisă



Consiliul de Administrație al Școlii nr. 10 din Capitală a hotărât, vineri, demiterea învățătoarei Dana Blându, acuzată că a cerut bani părinților copiilor din clasa ei, pentru cadourile ce urmau să fie date de sărbători unor angajați ai unității de învățământ, informează Mediafax.Potrivit unor surse din cadrul Școlii nr. 10, Consiliul de Administrație a hotărât demiterea învățătoarei Dana Blându, pentru abateri grave.Reprezentantul CL în Consiliul de Administrație al Școli 10, Mihail Brancu, a declarat că s-a decis desfacerea contractului de muncă al învățătoarei Dana Blându, începând de vineri, precizând că este o decizie justă, pentru că nu putea o asemenea persoană să pună o pată pe tot învățământul.Mihail Brancu a mai spus că decizia din Consiliul de Administrație al Școlii nr. 10 „Maria Rosetti” a fost luată conform raportului Comisiei de disciplină. „I s-a desfăcut contractul de muncă, de vineri, conform raportului Comisiei de disiplină”, a precizat reprezentantul Consiliului Local (CL) în Consiliul de Administrație al Școlii nr. 10.Brancu a mai spus că s-a luat în CA o decizie fermă, pentru că „nu putea o asemenea doamnă să pună o pată pe tot învățământul românesc”.În urmă cu o zi, inspectorul școlar general al Capitalei, Constantin Trăistaru, a anunțat că ISMB i-a suspendat contractul de detașare pe funcție a directoarei de la Școala 10, după ce aceasta formulase o solicitare în acest sens.Inspectorul general a precizat că directoarea Camelia Fercu va prezida ședința Consiliului de Administrație de vineri, mandatul ei la conducerea școlii urmând să se încheie luni, 13 ianuarie.ISMB s-a autosesizat, la sfârșitul anului trecut, în cazul învățătoarei Dana Blându, de la Școala nr. 10, care ar fi cerut părinților bani pentru cadourile ce urmau să fie date de sărbători unor angajați ai unității. Cercetările inspectoratului în acest caz au început în 6 ianuarie, întrucât personalul din școală a fost liber în vacanța de sărbători, iar angajații nu puteau fi chemați la serviciu din concediu, conform legii.



Recomandări

Strângerea de semnături pentru demiterea primarului și a CL, ”înfierată” de conducerea Primăriei Suceava, ca posibilă expunere de date personale

Alexandru Covașă a vorbit despre strangerea de semnături pentru demiterea primarului ca fiind un demers neasumat
Alexandru Covașă a vorbit despre strangerea de semnături pentru demiterea primarului ca fiind un demers neasumat

Cușnir: plângeri penale împotriva lui Ion Lungu și Lucian Harșovschi. Acuzații grave de fals, uz de fals și plăți ilegale din banii sucevenilor

Plângeri penale ale Primăriei Suceava față de fosta conducere pentru un prejudiciu de 18 milioane de lei
Plângeri penale ale Primăriei Suceava față de fosta conducere pentru un prejudiciu de 18 milioane de lei

Dani Cek: „Familia va împărți banii strict pentru copiii bolnavi de cancer, pentru că aceasta este boala cu care Andreea a luptat”

Dani Cek: „Familia va împărți banii strict pentru copiii bolnavi de cancer, pentru că aceasta este boala cu care Andreea a luptat”
Dani Cek: „Familia va împărți banii strict pentru copiii bolnavi de cancer, pentru că aceasta este boala cu care Andreea a luptat”