Învățământ



2000 de candidați încep azi testarea națională a restanțierilor.
Zi de emoții pentru aproximativ 2000 de absolvenți de gimnaziu suceveni, care încep astăzi testarea națională specială.
După introducerea tezei cu subiect unic ca modalitate de intrare la liceu, aceasta va fi ultima testare națională pe care o organizează Ministerul Educației, testare la care s-au înscris absolvenți de gimnaziu din promoțiile anterioare. Este vorba despre candidații care fie nu au promovat testarea în anii trecuți, fir nici măcar nu au susținut-o.
Potrivit inspectorului școlar general adjunct Vasile Monacu, la testare s-au înscris candidați absolvenți de gimnaziu din promoția 1998 și până în 2007.
Inițial, IȘJ estimase că la testarea specială vor participa aproximativ 1.000 de candidați. Pentru că numărul real al concurenților a fost dublu față de estimări, IȘJ a reorganizat rețeaua de centre de testare.
Vasile Monacu a precizat că „numărul de centre de testare a crescut de la patru la șapte centre, iar numărul centrelor de evaluare a crescut de la unul la două centre”. Centrele de testare a candidaților au fost organizate la Școala „Miron Costin” din Suceava, Școala Generală nr. 1 din Fălticeni, Școala Generală nr. 3 din Câmpulung Moldovenesc, Școala Generală nr. 3 din Rădăuți, Școala Generală nr. 10 din Suceava, Școala Generală nr. 5 din Rădăuți și Școala Generală nr. 4 din Vatra Dornei.
În ceea ce privește evaluarea lucrărilor, testele vor fi corectate în două centre, la Colegiul Tehnic „Petru Mușat” și la Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” din Suceava.
Examenul va debuta astăzi cu proba scrisă la limba și literatura română. Pe 6 februarie candidații vor susține teza la matematică, iar pe 7 februarie vor da examen la geografie sau la istorie, în funcție de opțiuni. Primele rezultate se vor afișa pe 9 februarie, zi în care candidații nemulțumiți vor putea depune și contestațiile. Rezultatele finale se vor afișa pe 11 februarie 2008.
Cazuri speciale.
O elevă din municipiul Suceava va susține testele naționale în condiții speciale. Eleva are deficiențe psiho-motorii și nu poate să redacteze lucrările de la testarea națională astfel încât să se încadreze în timp. În aceste condiții, eleva va susține examenele prin dictare. Vasile Monacu a declarat că „eleva va dicta rezolvarea subiectelor unui profesor, în timp ce în sală va mai fi și un alt cadru didactic supraveghetor”. Nici profesorul care va scrie după dictare, nici supraveghetorul nu predau materiile la care eleva va susține testarea.
Olimpiada națională „Istorie și societate în dimensiuni virtuale” începe azi la Suceava.
Colegiul Național de Informatică „Spiru Haret” din Suceava este de astăzi gazda olimpiadei naționale „Istorie și Societate în dimensiuni virtuale”.
Concursul este trecut în calendarul MEdCT și organizat de IȘJ și Colegiul de Informatică, în parteneriat cu Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava.
Olimpiada națională de Istorie și Societate în dimensiuni virtuale se va desfășura în perioada 4-7 februarie 2008, iar la concurs vor participa 65 de candidați, din 35 de județe ale țării.
Din județul Suceava vor participa doi elevi de la Colegiul de Informatică, un elev de la Colegiul „Mihai Eminescu” și un elev de la Colegiul „Ștefan cel Mare”.
Președintele comisiei este profesorul universitar Radu Pentiuc, de la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava.
În cadrul competiției, elevii trebuie să prezinte o lucrare în format electronic, având conținut de istorie sau socio-umane.
La olimpiadă este înregistrată și o situație neobișnuită. Un elev de clasa a XII-a din județul Arad a solicitat Ministerului Educației să i se aprobe să susțină competiția on-line, prin intermediul unei camere web. Purtătorul de cuvânt al IȘJ Suceava, Laura Hacman, a declarat că „elevul este nedeplasabil, însă dorește să participe la competiție”.
Întrucât metodologia de concurs nu precizează modul de desfășurare a olimpiadei în asemenea condiții speciale, elevul a solicitat și a primit aprobare de la MEdCT pentru a da concursul de acasă, prin intermediul unei camere web.
Purtătorul de cuvânt al IȘJ, Laura Hacman a declarat că „elevul va intra în direct cu comisia de examen și va prezenta lucrarea, și anume o pagină web”.
La același concurs național, un alt elev a solicitat condiții speciale de cazare, pentru el și un însoțitor, deoarece se află imobilizat într-un cărucior cu rotile.