Inundații la Vatra Dornei și Câmpulung în urma ploilor de duminică

Inundații
Inundații

Zeci de persoane (pompieri militari, lucrători ai Comitetelor Locale pentru Situații de Urgență, polițiști, lucrători ai SGA și ACET și polițiști locali), cu mijloace de intervenție, au acționat pentru a diminua efectele ploilor torențiale care au afectat duminică, 3 iulie, localitățile Vatra Dornei și Câmpulung Moldovenesc.
În total, pe perioada manifestării fenomenelor meteo periculoase, în cele două localități s-au înregistrat 9 anexe inundate, 14 curți sau grădini, 8 beciuri și 2 subsoluri, de asemenea inundate. Cele două subsoluri aparțin unor unități turistice din Vatra Dornei, unde, de asemenea, a mai fost inundat un restaurant, aflat la demisolul unei clădiri.
Pe parcursul perioadei supuse avertizărilor meteo și hidrologice, dar și după terminarea ei, pompierii salvatori au acționat în permanență pentru monitorizarea zonelor afectate, precum și pentru evacuarea apei rezultate în urma inundațiilor.
Luni, în jurul orei 10, „erau înregistrate 15 misiuni pentru evacuarea apei, în gospodăriile și obiectivele social-economice, din zonele afectate de inundații, situația operativă fiind în continuă evoluție”, se precizează în comunicatul pompierilor.

Recomandări

11 pacienți ai Spitalului Rădăuți au fost evacuați în urma unui incendiu izbucnit noaptea trecută în secția de pneumologie

Surpriză pentru 11 familii din Broșteni: suceveni inimoși le-au oferit frigidere și aragaze noi, în locul celor îngropate în mâlul adus de inundații

Cei 15 milioane de euro alocați prin mecanismul RESTORE pentru refacerea infrastructurii afectate de inundații vor ajunge integral în județul Suceava

Cei 15 milioane de euro din programul RESTORE pentru refacerea infrastructurii afectate de inundații vor ajunge integral în județul Suceava
Cei 15 milioane de euro din programul RESTORE pentru refacerea infrastructurii afectate de inundații vor ajunge integral în județul Suceava