Alianța Națională pentru Restaurarea Monarhiei (ANRM) organizează sâmbătă, 28 martie, la ora 18.00, la Casa de Cultură din municipiul Suceava (Sala mică), o întâlnire care are ca scop înființarea organizației ANRM Suceava.
ANRM, așa cum informează pe pagina web oficială, „are ca obiectiv readucerea României pe cursul său firesc prin revenirea la monarhia constituțională, cu actuala Casă Regală a României, nu din nostalgie, ci din respect pentru adevărul istoric și, mai ales, ca o investiție de viitor”.
„Suntem Alianță – se precizează în continuare – pentru că alături de noi sunt oameni din toate provinciile istorice ale României actuale, promotori ai ideii monarhiste de toate vârstele și mai ales tineri, care au înțeles că numai monarhia constituțională poate să servească această țară frumoasă dar vitregită”.
Ca structură a societății civile, ANRM nu este afiliată nici unei tabere politice, fiind „deschisă membrilor și simpatizanților tuturor partidelor și celor care nu sunt membri de partid sau nu au vreo afiliere ideologică, atât timp cât aceștia au același crez comun privind monarhia constituțională”.
ANRM are și un proiect de Constituție monarhică pe care dorește să o facă cunoscută opiniei publice.
La Casa de Cultură
Întrunire pentru înființarea Organizației Suceava a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei






