Pildă creștină

Întristarea



Lupta împotriva duhului întristării întunecă sufletul ca să nu poată avea nici o vedere duhovniceasca și-l oprește de la toată lucrarea cea bună. Când duhul acesta viclean tăbărăște asupra sufletului și-l întunecă în întregime, nu-i mai îngăduie să-și facă rugăciunile cu osârdie, nici să stăruie cu folos pe lângă sfintele citiri și nu rabdă pe om să fie blând și smerit față de frați. Îi pricinuiește scârbă față de toate lucrurile și față de însăși făgăduința vieții. Scurt vorbind, întristarea turbură toate sfaturile mântuitoare ale sufletului și uscă toată puterea și stăruința lui, făcându-l ca pe un ieșit din minte și legându-l de gândul deznădejdii. De aceea, dacă avem de gând să luptăm lupta duhovniceasca și să biruim cu Dumnezeu duhurile răutății, să păzim cu toată străjuirea inima noastră dinspre duhul întristării.
Deci mai întâi trebuie să luptăm împotriva, duhului întristării, care împinge sufletul la deznădejde, ca să-l alungăm din inima noastră. Căci acesta n-a lăsat pe Cain să se pocăiască după ce și-a ucis fratele, nici pe Iuda după ce a vândut pe Domnul. Să ne deprindem numai în acea întristare, care se cuprinde în pocăință pentru păcate și e împreunată cu nădejdea cea bună. Despre aceasta zice și Apostolul: întristarea cea după Dumnezeu lucrează pocăința spre mântuire, fără părere de rău. Căci întristarea cea după Dumnezeu, hrănind sufletul cu nădejdea pocăinței, e împreunată cu bucurie. De aceea ea face pe om osârduitor și ascultător spre toată lucrarea cea bună, prietenos, smerit, blând, gata să sufere râul și să rabde toată buna osteneală și zdrobirea, ca una ce e cu adevărat după Dumnezeu. Ea face să se arate în om roadele Sfântului Duh, care sunt: bucuria, dragostea, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, credința și înfrânarea. De la întristarea cea protivnică însă, cunoaștem roadele duhului celui rău, adică: trândăvia, lipsa de răbdare, mânia, ura, împotrivirea în cuvânt, lenea la rugăciune. De această întristare suntem datori să fugim, ca și de curvie, de iubirea de argint, de mânie și de toate celelalte patimi. Ea se tămăduiește prin rugăciune, prin nădejdea în Dumnezeu, prin cugetarea la cuvintele cele dumnezeiești și prin petrecerea cu oamenii cuvioși. (Sfântul CASIAN ROMANUL)



Recomandări

Tragedie în paradis – Femeia trasă în larg de un val, dintr-o piscină naturală din Tenerife, originară din Liteni

Femeia trasă în larg de un val, dintr-o piscină naturală din Tenerife, originară din Liteni
Femeia trasă în larg de un val, dintr-o piscină naturală din Tenerife, originară din Liteni

100 de copii și tineri, prezenți la a XVII-a ediție a Concertului de colinde organizat de Asociația „Sfântul Mitropolit Dosoftei”

100 de copii și tineri, prezenți la a XVII-a ediție a Concertului de colinde organizat de Asociația  „Sfântul Mitropolit Dosoftei”
100 de copii și tineri, prezenți la a XVII-a ediție a Concertului de colinde organizat de Asociația „Sfântul Mitropolit Dosoftei”