Întrevedere pe Schengen a lui Băsescu cu premierii Olandei, Bulgariei, Danemarcei și cu Van Rompuy



Președintele Traian Băsescu a avut, aseară, în marja Consiliului European, o întrevedere pe subiectul extinderii Schengen cu premierul olandez Mark Rutte, premierul bulgar Boiko Borisov și președintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, a anunțat Biroul de Presă al Administrației Prezidențiale
La întrevederea care s-a desfășurat înaintea reuniunii Consiliului European, a participat și premierul danez Helle Thorning-Schmidt, care reprezintă președinția rotativă a Consiliului UE.
Surse diplomatice au informat anterior, pentru MEDIAFAX, că în această după-amiză o discuție pe tema Schengen urma să aibă loc la reuniunea Consiliului European, „la cel mai înalt nivel”.
Premierul Olandei, Mark Rutte, și-a exprimat ieri din nou scepticismul în legătură cu capacitatea României și Bulgariei de a securiza frontierele în cazul în care ar adera la Schengen.
„Cu toate problemele pe care le întâmpinăm acum la frontiera cu Grecia, se pune problema dacă Bulgaria și România pot aplica în timp util pe teren condițiile prealabile ale criteriilor Schengen”, a insistat Rutte.
Întrebat cât timp Olanda va menține această atitudine, el a răspuns: „Cât timp va fi necesar”, insistând că această poziție se bucură de o „largă susținere” pe scena politică olandeză.
„Totul depinde de România și Bulgaria”, a insistat Rutte, cerând măsuri pentru „îmbunătățirea situației statului de drept, combaterea corupției și independența justiției”.
Rutte consideră că Bulgaria și România nu au înregistrat suficiente progrese pentru a primi susținerea Olandei în scopul aderării la Schengen.