Întreg universul conspiră în favoarea Stelei

Domnilor microbiști, marele derby a fost un fâs. Grande Bonetti, de la Dinamo, are un stil de joc cu care putea bate Steaua, la noroc, dar n-are șanse să treacă de Bistrița sau Ceahlăul. De fapt, acest italian este un impostor în ale antrenoratului, nu este dedicat muncii sale, îl interesează să aibă cât mai mult timp liber și are războaie de dus pe prea multe fronturi. De exemplu, nu mă poate convinge nimeni că un atacant ca Andrei Cristea a devenit așa repede un jucător nevolnic. Mai nevolnic decât numitul Alvarez, care se rupe o dată la două sprinturi?! Nici găselnița cu Grigore mijlocaș nu i-a ieșit. Acesta are pe conștiință golul doi, când a preluat pe respingerea defensivei steliste, pe la 40 de metri, și a stricat o fază promițătoare cu o pasă între cei doi coechipieri din flancul stâng. A urmat contraatacul stelist, pe aceeași parte, Grigore a încercat să închidă în tușă, dar mingea i s-a strecurat printre picioare, a ajuns la Tănase, apoi mai departe spre Rusescu. Deci, la o singură fază, Grigore s-a făcut de râs și la construcție, și la recuperare. Nici cal, nici măgar. Un alt om foarte slab al dinamoviștilor a fost Cătălin Munteanu. În prima repriză l-am suspectat că trimite centrări prin spatele porții doar ca să mai crească numărul șuturilor în caseta tehnică! Iar desăvârșirea prestației sale a fost la acea intrare din spate asupra lui Chipciu. Într-adevăr, poate un arbitru britanic n-ar fi dat penalty, dar de ce să-i oferi belgianului circumstanțe? După meci am auzit povești aiuritoare despre jumătăți sau sferturi de penaltiuri, de ajungi să crezi că nu se mai poate nici strănuta în careu. Singura culpă deplină a arbitrului este intervenția lui Chipciu la Matei, una de roșu, pe lângă lovitura de pedeapsă cuvenită. Însă și aici există o anume conjunctură. Țucudean se prăbușește ca la sincron cu Matei, obturând câmpul vizual al fluierașului străinez, care n-a putut vedea de ce a căzut Matei și, cum la carte scrie că nu dai dacă nu ești sigur, a lăsat jocul să curgă. Un arbitru mare mai are și intuiție, dar aici n-a fost cazul. Mai bine să-i acordăm lui Rusescu laudele ce i se cuvin pentru plasament, inteligență în joc și acuratețea absolut remarcabilă cu care lovește mingea. Nu degeaba îl cheamă Raul!