Întrebuințarea uleiului la Sfântul Maslu

Chiar dacă slujba Sfântului Maslu cuprinde diverse elemente, îndeosebi lecturile biblice și rugăciunile de invocare a harului vindecător al lui Dumnezeu, totuși ea este în mod evident centrată pe ungere. Untdelemnul este materia Tainei Maslului, căci termenul grec folosit pentru a denumi această Taină, elaion, care vine de la cuvântul elaia ce înseamnă măslin, face de altfel referire la el.
E știut că untdelemnul (uleiul) care alcătuiește materia Tainei Sfântului Maslu este simbol al îndurării divine și totodată medicament, mijloc de însănătoșire, întrebuințat în acest scop din adâncă vechime (vezi, de exemplu, Marcu 6, 13). În unele părți, în untdelemnul de la Sfântul Maslu se amestecă și vin, amestecul acesta amintind de vindecarea în acest mod, de către samarineanul milostiv, a celui căzut între tâlhari (Luca 10, 34).
Untdelemnul de la Maslu, fiind binecuvântat de preoți cu invocarea lui Dumnezeu, este sfânt, plin de darul dumnezeiesc al Sfântului Duh, ca și apa botezului. El are puterea de a curăți sufletul, prin iertarea păcatelor, și de a tămădui trupul, prin izgonirea bolilor, împărtășind mila și îndurarea lui Dumnezeu. De aceea, untdelemnul rămas de la Maslu, ca și făina binecuvântată atunci, trebuie păstrate cu cinste, în loc curat și ales și pot fi folosite numai în scopuri pioase.
Astfel, untdelemnul se poate pune în candele să ardă, fie în casă, fie în Biserică unde poate fi folosit și la miruit. După Simeon al Tesalonicului, chiar și trupurile morților se pot unge cu untdelemnul păstrat de la Maslul ce li s-a făcut pe când erau în viață. La noi, prin Bucovina și nordul Moldovei se obișnuiește să se ungă osemintele dezgropate cu untdelemnul sfințit la Maslu, în cazul reînhumării lor. Pe alocuri este obiceiul ca din făina și din untdelemnul binecuvântat la Maslu să se facă pâinișoare din care se dă bolnavului să mănânce. În unele părți (de exemplu, Bucovina), din untdelemnul sfințit se dă bolnavului să guste îndată după Sfânta Împărtășire, apoi restul e folosit la pregătirea mâncărurilor destinate lui.
Trebuie totuși să notăm că, deși untdelemnul are în el o putere terapeutică datorită harului pogorât în el în urma epiclezei rostite asupra lui (o putere care nu trebuie nesocotită), el nu devine prin acest fapt o materie capabilă să vindece prin sine însăși și numai ea singură. Sfântul Apostol Iacov cere preoților „să se roage pentru cel bolnav, ungându-l cu untdelemn, în numele Domnului”, precizând că „rugăciunea credinței va mântui pe cel bolnav și Domnul îl va ridica”. Rugăciunea Bisericii este așadar fundamentală, dar și starea duhovnicească a bolnavului uns cu untdelemn sfințit.
(Părintele Prof. Dr. Ene Braniște, Liturgica specială, Editura Lumea Credinței, București, 2008, pp. 351-352, Sursa: Doxologia.ro)