Întrebările copiilor despre subiectele tabu

Părinte Vasile, îmi amintesc de o replică pe care am auzit-o de la o bătrână, care atunci când îl schimba pe bebeluș și sora lui puțin mai mare a întrebat-o: „El de ce e așa, eu nu sunt așa?”, i-a răspuns: „Pentru că e băiat”. Fata a fost mulțumită cu acest răspuns și a plecat. Mama probabil s-ar fi pornit într-o explicație dezvoltată, despre cum sunt băieții și cum sunt fetele. Dar cred că este mai bine așa cum spuneți. Să nu continuăm mai mult decât e interesat să afle copilul. Pune o întrebare și poate fi mulțumit cu un răspuns simplu.
Se poate întâmpla asta des, dar noi trebuie să fim mereu în pas cu mentalitatea copilului și cu nevoile pe care le are la fiecare vârstă. Înțelegem, deci, că este un lucru care are legătură cu modul general în care comunicăm cu copiii noștri, cu cât înțelegem din ce îi preocupă. Un anumit răspuns poate mulțumi un copil de 4-5 ani, dar nu pe unul de 8 ani. Există copii care arată că sunt satisfăcuți de un anume răspuns, nu mai întreabă nimic, dar este de datoria părintelui care vrea să aibă o legătură bună cu copilul său să înțeleagă dacă ce au vorbit îi ajunge în clipa aceea.
Dar peste o săptămână, după ce s-a mai gândit, poate reveni cu întrebări. Deci, să nu lăsăm fără răspuns zone de interes pentru copil, dar nici să nu avansăm cu multe amănunte care să-l tulbure sau să-l îngreuneze înainte de vreme. Urmărim ritmul său și, în general, dăm impresia că suntem dispuși și chiar ne dorim să fim în dialog cu copiii noștri și pe această temă, ca și pe toate celelalte teme de interes.
Nu o evităm, căci trebuie să recunoaștem că de multe ori ne rugăm să fim întrebați despre orice altceva decât despre acest subiect. Dacă copilul ne surprinde greutatea în a aborda subiectul, s-ar putea să nu ne mai întrebe nimic niciodată. Există copii care se protejează, și pe sine, și pe părinți, din dragoste față de ei, văzând că aceștia au o problemă în a răspunde pe această temă, și nu întreabă nimic. Sau au întrebat o dată, au văzut cum s-a tulburat părintele și nu au mai întrebat a doua oară. Acest lucru nu e bun, căci lasă în sufletul copilului și întrebări fără răspuns, dar și sentimentul că este vorba de un subiect care provoacă teamă, de ceva curios, de care nu trebuie nimeni să se atingă și, deci, că discuția nu trebuie continuată.
În adolescență, întrebările sunt cu mult mai deschise și mult mai complexe, iar în vremea noastră întrebările devin mai complexe încă înainte de vârsta adolescenței. Astăzi, un copil de 9-11 ani știe lucruri pe care acum 30 de ani le afla un tânăr la 18 ani. Poate știe de toate. Ar fi folositor să reacționăm la asta.
Dacă întreabă deschis, nu putem să nu răspundem, gândindu-ne că este încă devreme, căci, dacă întreabă deschis de toate legate de viața sexuală, înseamnă că a auzit ceva și că așteaptă un răspuns responsabil despre subiect, de la părinte. Deja au auzit despre asta, au fost expuși unor stimuli, ori la televizor, ori în discuții cu prietenii, la școală, ori din vorbe viclene cu subînțeles auzite de afară. Trebuie să menționăm că foarte mulți copii primesc singurele informații de educație sexuală de la aluziile murdare ce se fac în grupurile de adolescenți, unde lucrurile nu sunt expuse corect.
Deci nu trebuie să refuzăm răspunsul atunci când ni se pun întrebări în mod deschis, ci să așezăm lucrurile, să lămurim și să informăm copilul corect. De altfel, motivul pentru care mergem în ritmul copilului nu presupune că tema are în ea ceva rău, ci, precum în toate temele, și în asta, urmăm pașii lui. Adică așa cum sfătuim copilul, conform vârstei, cum să se poarte, așa facem și în această temă. Ceea ce trebuie să afle copilul e bine să afle din buzele noastre, de la noi, în care are încredere.
(Pr. Vasile Thermos, Sfaturi pentru o creștere sănătoasă a copiilor, traducere de Pr. Șerban Tica, Editura Sophia, București, 2009, sursa: Doxologia.ro)