Liderii USL au trimis adrese președinților PSD și PNL de CJ pentru organizarea de referendumuri privind reorganizarea administrativă, întrebarea propusă de Ponta și Antonescu fiind: „Sunteți de acord cu intenția președintelui României, Traian Băsescu, de a desființa județul dumneavoastră?”.
Cei doi co-președinți ai Uniunii Social-Liberale au semnat adrese către președinții PSD și PNL de consilii județene și ceilalți consilieri ai Uniunii, pentru declanșarea referendumurilor județene asupra eventualei reorganizări.
Decizia semnată de Victor Ponta și Crin Antonescu pentru inițierea demersurilor de consultare publică asupra eventualei desființări a actualelor județe cuprinde și o recomandare de întrebare pentru referendumuri.
„Sunteți de acord cu intenția președintelui României, Traian Băsescu, de a desființa județul dumneavoastră?”, cu variantele de răspuns „Da” și „Nu”, este întrebarea recomandată de USL, a anunțat, joi, purtătorul de cuvânt al departamentelor PSD, Olguța Vasilescu.
Ea a precizat că președinții de CJ din USL, precum și consilierii din județele în care USL nu deține majoritate vor începe procedurile legale pentru convocarea referendumurilor județene.
Președintele PSD, Victor Ponta, le-a solicitat, sâmbătă, aleșilor locali ai USL să ceară organizarea de referendumuri județene pentru ca populația să se pronunțe asupra desființării actualelor județe, preconizată prin reorganizarea administrativă propusă de putere.
Ponta a lansat această inițiativă în discursul susținut la reuniunea USL de la Sala Palatului.
Conform Legii administrației publice locale, delimitarea teritorială a comunelor, orașelor, municipiilor și județelor se stabilește prin lege.
„Orice modificare a limitelor teritoriale ale acestora se poate efectua numai prin lege și numai după consultarea prealabilă a cetățenilor din unitățile administrativ-teritoriale respective prin referendum, care se organizează potrivit legii”, mai prevede actul normativ.
Premierul Emil Boc a declarat, marți seară, la TVR 1, că organizarea unui referendum s-ar impune doar pentru modificări teritoriale în interiorul unui județ, dar nu și pentru un proces general de reorganizare administrativă, aplicat la nivel național.