Între Turcia și Turcu

Așa cum pe vremuri Vestul (sălbatic? Aiurea, niciodată n-a fost ca Estul ăsta, mai sălbatic decât tot ce-i pe lume) atrăgea nenumărați căutători de aur care veneau cu speranța îmbogățirii aproape la fel de rapide ca a întreprinzătorilor români contemporani cu noi și plecau de obicei în sicriu, tot așa în ziua de azi, imediat după schimbarea anului, fotbalul românesc se simte atras fără drept de replică de Turcia. Mai exact, de regiunea numită Antalya care, chiar dacă nu-i un Eldorado, tot mai furnizează suficient aur pentru care nici măcar nu trebuie să sapi, să cerni și să speli, fiindcă îl găsești expus pe tarabă. De acolo îl extrag fotbaliștii români și apoi îl predau, regulamentar, acasă, doamnelor de care încă n-au divorțat sau domnișoarele cu care se vor căsători înaintea divorțului care e de la sine înțeles. Ce fac băieții ăștia în Turcia? Păi, nu vă zisei? Fac shopping, training, stretching, dar mai ales shopping. Că altfel despre ce ar vorbi amărâții ăia trimiși de televiziuni să „ia pulsul” parodiei numite „pregătire de iarnă”. Știți dumneavoastră, perioada asta ciudată când băieții pe care i-am admirat luna trecută înjunghiind porcii (că altfel despre ce ar fi vorbit televiziunile la rubrica de sporc, pardon, sport?) încearcă acum să dea jos kilele de osânză răsărite pe sub delicatele lor epiderme. De ce tocmai în Turcia? Păi, zic eu, mai întâi fiindcă-i mai ieftin. Apoi, deoarece apucăturile lor, inclusiv gusturile muzicale, se potrivesc cu mediul mai bine decât, să zicem, în Austria. Unde, în plus, nici nu prea se joacă table. Dacă tot veni vorba de Turcia, atunci nu se poate să nu-l amintim și pe Turcu. L-ați văzut, alaltăieri, vorbind la TV? I-ați văzut lumina aia din priviri, inconfundabilă, când zicea ce vitejii a făcut acu’ vreo 10-15 ani proaspăta achiziție, Niculescu? Abia aștept să-l văd, mai luminos, desigur, când l-o aduce și pe „Guriță”. Apropo: Champions’ League are și o serie, separată, de old boys? Dacă da, i-am spart pe toți.