Între mărturisire și momentul împărtășirii trebuie să existe o perioadă de meditație

Căutând să ne mărturisim și să ne împărtășim în același timp, sau altfel spus considerând că facem ordine în viața noastră, producem dezordine în timpul slujbelor sfinte. În al doilea rând trebuie să avem în vedere faptul că între mărturisire și momentul împărtășirii trebuie să existe o perioadă de timp în care credinciosul se roagă, meditează, armonizează relațiile sale cu cei din jur, își face canonul rânduit de preot etc. În al treilea rând, și acest fapt este deosebit de important, momentul împărtășirii credincioșilor în timpul Sfintei Liturghii este o parte dintr-un tot armonios, este o etapă ce se succede în mod necesar altora: prima dintre aceste etape este citirea Sfintei Evanghelii și explicarea ei în cadrul predicii; urmează mărturisirea credinței prin rostirea Crezului, sfințirea Darurilor de pâine și vin și în cele din urmă împărtășirea. Cel ce voiește să fie în adevăr îl ascultă mai întâi din Evanghelie și-l însușește în timpul predicii, îl mărturisește în Crez, îl vede unificându-se prin sfințirea Darurilor și-l experimentează el însuși prin împărtășire. Iată de ce împărtășirea nu se poate face oricând și oricum.
Excepție de la această rânduială o pot face copiii sub 7 ani, care nu pot ajuna până la sfârșitul Sfintei Liturghii, și cei suferinzi și dependenți de tratamente. Toți aceștia pot fi împărtășii la primele ore în cadrul slujbei de dimineață. Menționăm în cele din urmă situațiile în care bolnavii aflați pe patul de moarte și chiar familiile acestora amână chemarea preotului pentru mărturisirea și împărtășirea celui bolnav, considerând că venirea preotului este semnul sfârșitului vieții celui bolnav. În astfel de situații se poate întâmpla ca bolnavul să moară nespovedit și neîmpărtășit. Este de prisos să amintim că toate acestea sînt clădite pe superstiții și pe credințe false, străine de Evanghelie și de experiența Bisericii.
– Preotul își rânduiește zile în care așteaptă pe credincioși în biserică pentru a-i mărturisi și a-i pregăti în vederea împărtășirii
Reînviorarea catehezei liturgice. În perioada catehumenatului etapă importantă în cadrul instruirii catehetice o constituie explicarea Sfintelor Taine. Astăzi, preotul trebuie să revină la cateheza cu acest conținut și să explice nu numai Sfintele Taine, ci și celelalte forme de cult. Apropierea credincioșilor cât mai des de Sfântul Potir. Există bătrâni evlavioși și cu frică de Dumnezeu, exista copii și tineri cu viața curată, există credincioși de toate vârstele care, pur și simplu, nu știu că se pot împărtăși și în afara posturilor de peste an. Toți aceștia trebuie încurajați să se apropie de Sfântul Potir. În felul acesta la fiecare Sfântă Liturghie câțiva credincioși pot răspunde chemării de a se apropia de Sfânta Împărtășanie. În posturile de durată de peste an, preotul poate invita pe credincioși la mărturisire sectorizând parohia și împărtășind pe credincioși pe săptămâni și zile în afara programului de slujbă săptămânal. În intervalele dintre posturi, preotul își poate rândui o zi în care așteaptă pe credincioși în biserică pentru a-i mărturisi și a-i pregăti în vederea împărtășirii. Acestea evită aglomerația, stresul și creează spațiul optim și timpul necesar pentru a lucra cu fiecare credincios în parte.
Aceste repere, la care pot fi adăugate și altele, pot fi înmănuncheate într-o singură idee: totul în Biserică trebuie săvârșit după rânduială. Rânduielile au fost alcătuite de sfinți. Ei le-au respectat și le-au experimentat și s-au sfințit prin ele. Cine iese din rânduială iese din comuniunea acelora care le-au alcătuit. Responsabilitatea păzirii acestora revine în primul rând slujitorilor sfințiți, dar o împart cu păstoriții lor. Credem că săvârșirea oricărui act sfânt cu simțul responsabilității, cu dragoste, cu evlavie și după rânduială, la care se adaugă conștientizarea credincioșilor prin învățătură, va umple în veacul acesta Biserica lui Hristos.