Între iadul deznădejdii și iadul smereniei

De Sfântul Siluan Athonitul
Iată o cale scurtă și ușoară spre mântuire. Fii ascultător, înfrânat, nu osândi, păzește-ți mintea și inima de gândurile cele rele și gândește că toți oamenii sunt buni și că Domnul îi iubește. Pentru acest gând smerit, harul Duhului Sfânt va via întru tine și vei zice‚ Milostiv este Domnul!’.
Așa ne învață Sfântul Siluan, de parcă ce poate fi mai simplu decât să fii ascultător și înfrânat, de exemplu. Este un șiretlic duhovnicesc, aici. O promisiune cu nădejde, pentru noi, cei neputincioși. Un șiretlic al unui Sfânt care folosește un truc psihologic. Știind foarte bine că nu putem, că aproape nici nu vrem să ne mântuim, Sfântul Siluan se face că nu bagă de seamă asta. Și ne vorbește ca și cum am vrea, am putea – dar nu știm cum.
Chiar dacă sufletul nostru tânjește după Dumnezeu, plânge și se zbate, ba îi e frică, ba se întunecă de ură, sau de mai știu eu ce patimă și din adâncul deznădejdii strigă după Domnul, noi, iubite Sfinte Siluan, traducem zbaterile astea în diverse moduri, că dacă prețul n-ar fi viața noastră te-ar apuca râsul. Ni se pare, de exemplu, că suntem amenințați de sărăcie, de disprețul celor din jur. Că nu producem de-ajuns – de parcă noi am putea produce ceva, dacă Domnul n-ar sufla viață. Că nu suntem realizați, că mai trebuie să ne rezolvăm diverse probleme. Că n-avem, că nu ni se dă. Că drumurile sunt închise. Și totdeauna, o frică de ce zice lumea, de cum sunt privit. Obsesia bilanțului, de parcă noi am fi proprietarii firmei.
Mântuirea
În al doilea rând, că mintea noastră nu știe ce înseamnă mântuire. Dacă te întinzi la discuții pe tema asta cu câțiva dintre prieteni tăi – dintre cei care nu merg la biserică decât la vreo oficiere de căsătorie sau la înmormântare – aproape că te doare când vezi că pentru ei asta nu e o preocupare conștientizată. Așa ai fost și tu. Ce te-a schimbat? Când ai învățat să intri în biserică alergând, de parcă timpul s-ar sfârși și tu rămâi pe dinafară? Când ai învățat să-ți faci rugăciunile de dimineață și de seară și să te străduiești să te rogi într-una? Nu că chiar te-ai ruga. Dar știi că trebuie, te-ai împrietenit cu sufletul tău care știe lucrul ăsta și încerci să-l sprijini…
Când ai învățat asta? Eu cred că asta s-a întâmplat prima dată atunci când ai început să iubești. Atunci ai aflat cum trebuie să-l „abordezi” pe Domnul. Așa cum „abordezi” cea mai prețioasă persoană din viața ta. Exact așa. Cu frică să n-o pierzi, cu bucurie, cu nebunia de a alerga după ea peste tot, cu șiretlicuri ca s-o îmbunezi, când greșești, cu durere pe care n-o bagi în seamă când trebuie să te schimbi, pentru ea sau el. De dragul lui sau al ei. Cine n-a iubit cu adevărat nu este interesat de cuvântul mântuire. Dar mai are timp…
… ai un suflet bun!
Ce curajos e Sfântul Siluan! Are el curajul să își deschidă inima în fața tuturor și să spună că iubește florile. Și nu numai să spună, dar să facă din asta o rugăciune de mulțumire.
Un suflet blând si smerit este mai frumos decât aceste flori, tot astfel si mireasma lui este mai buna si mai frumoasa. Domnul a creat aceste flori, dar El iubește mai ales omul și îi dă Duhul Sfânt care este mai blând decât lumea întreagă și este plăcut sufletului.
Și înțelept, Sfântul Siluan. Totul este limpede la el. Nu te poți rătăci, degeaba îți ies în cale gânduri sucite și întortocheate. C-o fi, c-o mirosi, că m-am împuns cu vecina dar chiar nu avea dreptate și am să îți explic imediat ce s-a întâmplat…
Draga mea, spune Sfântul. Tu nu îți iubești vecina. Deci, draga mea, acum ești rea, tu nu-L iubești nici pe Domnul. Adică ți-ai închis sufletul în fața Lui.
Un suflet închis care nu se deschide părintelui spiritual cade în înșelăciune. Acesta va vrea să dobândească tot ceea ce este înalt, dar Sfântul Siluan spune că aceasta este o dorință diavolească. Noi trebuie să alungăm patimile din suflet și din trup și să scăpăm de înșelăciune. Domnul se descoperă celor fără de răutate, nu numai sfinților, ci și păcătoșilor. Iată cum ne iubește Domnul.
Nu-s vorbe goale, nu e poezie stearpă deși seamănă a poezie. Sunt realități, singurele realități pe care ne putem sprijini. Sunt soluții de a ieși din impas. Dacă ne încăpățânăm să le ignorăm, calificându-le drept iluzii, e vai de capul nostru. Avem toate șansele să facem așa ceva pentru că în întunecarea noastră suntem pesimiști. Și ne așteptăm la lovituri din toate părțile. Cam greu de crezut că dacă mă uit la o floare și mi se încălzește inima de iubire pentru ea, întâi, apoi îmi mut gândul de iubire spre un om, în drum spre Domnul, cam greu de crezut deci, că așa o să mi se rezolve problema pe care o am cu fetița mea adolescentă care pur și simplu nu mă ascultă. Și nu ascultă de nimeni, decât de prietenii ăștia ai ei, care sunt dubioși.
Și drept este, poate nu se rezolvă instantaneu dar este un început foarte bun.
Nu este mângâiere pe pământ, numai tristețea care ne macină sufletele…
Lasă-te în voia Domnului si suferința ta va scădea și va fi mai ușoară, pentru că sufletul tău va fi la Dumnezeu și va găsi atunci pacea, pentru că Domnul iubește sufletul care se lasă în voia lui Dumnezeu și în mâna sfinților Părinți.
Dacă am fi smeriți, Domnul ne-ar arata raiul în fiecare zi. Dar pentru că nu suntem smeriți, noi trebuie sa luptăm și să ducem un război cu noi înșine: dacă te vei învinge, Domnul îți va da Ajutorul Său Sfânt în schimbul smereniei si ostenelii tale.
Echilibru și împăcare
Și peste toate gândurile astea, cuvântul Domnului spus Sfântului Siluan într-un moment al vieții lui când toată ființa lui se clătina. „Ține-ți mintea în iad și nu deznădăjdui”.
Nădejde, smerenie, tăria de a nu încerca să te cobori de pe cruce. Și nu știu cum, dar când ești lovit parcă te consideri dator să deznădăjduiești. Parcă te simți dator să suferi. Și parcă singurul lucru de care te ferești este recunoașterea propriei greșeli. Propria ta greșeală pare o poveste. ‘Știu eu că așa ar trebui să gândesc, dar NU este așa. Este clar că nu e vina mea absolut deloc.’ Te mai cioplești un pic, te mai curăță lacrimile de iubire vărsate de Sfântul Siluan…
Lecții de iubire, de curaj. Echilibru și împăcare.
Ei… Sfântul Siluan. Și după el încă o pleiadă de oameni care l-au iubit. Părintele Sofronie de la Essex, părintele Noica, alții și alții… și tu, cel care îi citești cartea. Fiindcă această carte, chiar dacă n-ai să citești din ea decât câteva rânduri pe zi, ai să dormi cu ea sub pernă și ai s-o tot porți prin casă după tine ca atunci când prinzi un pic de timp liber să-l închizi între paginile ei, să rămână ferecat acolo pentru veșnicie.
TEODORA DRĂGOI,
Fundația SFINȚII MARTIRI BRÂNCOVENI
(contact: fundatia_smb_sv@yahoo.com, site: www.fundatiasmbsv.ro)
(Cartea „Între iadul deznădejdii și iadul smereniei” a Sfântului Siluan Athonitul se găsește la librăria „Sf. Voievod Ștefan cel Mare” din Areni)