Între două ape

Anul trecut, în plină vară, scriam cu bucurie despre polo. Echipa lui Vlad Hagiu făcea valuri, chiar și la propriu, la campionatul mondial de natație de la Montreal. Erau vremuri când distanța și oceanul nu însemnau mare lucru. Acum, după numai un an, poloiștii noștri au trecut Dunărea la sud-vest (se vede treaba că le priește orice apă, fie ea dulce sau sărată!) și sunt considerați deja revelațiile campionatului european din Serbia. Aseară au jucat cu Spania pentru medaliile de bronz, exact formația care anul trecut în Canada îi învingea la limită, 8-7, în disputa pentru locurile 5-6. Nu mizez atât pe setea de revanșă, cât pe faptul că roata se mai și învârte. Iar acești băieți chiar merită să urce pe podium. Nu mai scriu despre „condițiile” care îi împing la asemenea performanțe, ar însemna să mă repet, fiindcă situația nu s-a schimbat cu absolut nimic față de acum un an. Nu cred că exagerez prea mult dacă afirm că o medalie de bronz pentru polo-ul nostru ar echivala cu una obținută de un echipaj african de bob la jocurile olimpice de iarnă. Practic, o semifinală însemnă maximum posibil, prezența în finală ținând de utopie. Era mult prea mult să ne imaginăm că putem trece de Serbia, campioana mondială și europeană en titre, pe deasupra și gazda competiției!
Să respirăm adânc și să trecem în alte ape, alea în care se scaldă liga noastră mică, de fotbal așijderea. Scriam imediat după calificarea în liga mare că Steaua va fi un fel de monument al naturii prin competiția internă. Adică ocrotită. Acel penalty clar ca lumina zilei refuzat piteștenilor în zonă de numărătoare inversă a minutelor putea însemna puncte pierdute pentru echipa campioană. Nu fac scenarii de blat. Pur și simplu statura lui Gigi Becali tinde s-o egaleze pe cea a lui Valentin Ceaușescu, iar arbitrii slabi de înger sunt la tot pasul. Îmi amintesc de spusele lui Olăroiu, care își dorea ca Dinamo și Rapid să se califice în grupele UEFA dintr-un calcul simplu: ar avea meciuri mai multe și mai dificile, Deci randamentul lor ar fi scăzut pe plan intern, acolo unde miza locului întâi a devenit imensă. Numai că plimbarea Stelei în campionat mă tem că îi va face pe ceilalți să umble la „cutiuța cu vechituri”. Ar rezulta o întrecere de toata jena, plină de isterice acuze reciproce. Suporterii steliști n-ar trebui să se simtă lezați, ei trebuie doar să înțeleagă că invincibilitatea format intern, ca răsplată pentru rezultatele la export, ține de altă epocă. Unii o mai numesc încă de aur.