La început de an școlar, elevii veniți la studii liceale sau la școli mai bune (în cazul elevilor de gimnaziu) la Fălticeni, din diferite comune ale județului, caută o gazdă în speranța că vor „ieși” mai bine ca la internat.
La cel mai modern internat din oraș, cu 250 de locuri, cel al Colegiului Agricol, unde într-o cameră modernă, dotată la standarde europene, stau doi elevi, cu tot cu trei mese servite la cantina școlii, un părinte trebuie să plătească pentru un loc 400 de lei.
Pentru gazdă, proprietarii și-au fixat prețul după piața imobiliară, în cazul elevilor chiria fiind cuprinsă între 80 și 150 de lei pe lună, în funcție de condiții. Atât pe Aleea pietonală, cât și în preajma unităților de învățământ sunt postate numeroase anunțuri pe copaci și pe stâlpi de iluminat public prin care se oferă gazde.
Sunând la câteva din telefoanele de pe afișe, am aflat că prețurile sunt mai mici pentru gazdele de la casă, pentru 80 de lei lună fiind asigurat „un loc într-o cameră cu două paturi, dintre care unul este dublu și un fotoliu pat, spațiu în șifonier, acces la frigider și bucătărie. Fata va sta în cameră cu încă două colege, una este deja venită, este din Hreațca, este o fată cuminte și învață la Colegiul Agricol”, ne asigură doamna Maria, ofertanta locului în cameră.
La un alt număr de telefon ne răspunde un bărbat, ne spune că primește în gazdă doar unul sau doi băieți, pentru că este singur, soția este plecată la muncă în străinătate și nu vrea să i se audă vorbe că aduce fete în casă.
Cere 120 de lei pentru cameră dacă e vorba de un băiat sau 150 de lei pentru doi, „pentru că utilitățile sunt scumpe”. De mâncare nu discută, se descurcă fiecare cum poate, „pot să-și gătească singuri, au acces la bucătărie, la frigider”, ne-a asigurat proprietarul locuinței.
O cameră la bloc, mai scumpă ca una la casă
O cameră la bloc costă și mai mult, pentru că proprietarii susțin că asigură condiții deosebite, au grijă de elevi și „raportează” părinților programul acestora.
De la doamna Ioana am aflat că are o ofertă deosebită, „o cameră modernă, în care a locuit fiica mea, studentă la Iași, apartamentul are centrală termică, fata are acces la frigider și aragaz, o supraveghez eu, și vă spun la ce oră vine de la școală și la ce oră pleacă de acasă. Sunt mamă de fete și știu ce înseamnă să ai un copil departe de casă. Dacă își aduce televizor, fier de călcat, aparat de radio și alte aparate electrice, plătește curentul. Prețul este 150 de lei pe lună. În vacanță de iarnă se plătește jumătate din preț. Dacă vreți îi și gătesc fetei, aduceți ce trebuie și fac de mâncare ce vrea fata, vă scriu pe hârtie tot ce folosesc. Sau poate să mănânce din ce gătesc pentru mine și soțul meu. Pentru gătit îmi dați 50 de lei pe lună, dacă mănâncă din mâncarea mea mai discutăm, sunteți de la țară, văd ce puteți aduce și dumneavoastră”, ne-a explicat proprietara apartamentului.
Cu toate că multe din camerele scoase la închiriat au rămas încă neocupate, chiar dacă a început anul școlar, proprietarii nu vor să lase deloc din preț, în speranța că „la iarnă oricum o să caute gazdă, pentru că nu le convine să facă naveta când e frig”, așa cum ne-a spus chiar unul dintre ei.