Începând de astăzi, sediul municipalității sucevene va fi supravegheat în permanență de opt camere video, monitorizate de agenți ai Poliției Comunitare.
Camerele video au fost montate la toate intrările și ieșirile din Primăria Suceava, dar și pe cele două etaje la care există ghișee și casierii unde sunt încasate diverse taxe și impozite.
Conducerea municipalității sucevene spune că aceste măsuri de siguranță suplimentare erau necesare în principal datorită faptului că se lucrează cu bani publici, iar acest lucru impune condiții mai stricte de operare.
“Instalarea camerelor video de supraveghere, pe două etaje ale instituției, a fost făcută la recomandarea Poliției. Din cauza efectelor crizei economice, ar putea fi unii cărora să le vină idei trăsnite, încât e mai bine să acționăm din timp. De acum, orice cale de acces în Primărie este monitorizată non-stop, la fel ca și ghișeele unde se lucrează cu bani”, a declarat viceprimarul Lucian Harșovschi.
Dotarea sediului Primăriei Suceava cu acest sistem de supraveghere video a costat aproximativ 10.000 lei.