Măsură

Intrarea în Spitalul de Urgență Suceava, doar cu papuci de unică folosință

Accesul în Spitalul de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava este permis doar cu papuci de unică folosință. Managerul spitalului, Vasile Rîmbu, a declarat că măsura se aplică atât personalului unității medicale, cât și vizitatorilor pacienților internați.
Managerul Rîmbu a precizat că s-a revenit la obligativitatea purtării papucilor de unică folosință nu doar pentru a se păstra mai bine curățenia în spital, cât mai ales pentru reducerea riscurilor în privința infecțiilor nosocomiale.
Într-o primă etapă, papucii de unică folosință vor fi oferiți gratuit la intrările în spital, iar ulterior, după ce tariful propus de Spitalul de Urgență va fi aprobat în ședința Consiliului Județean Suceava, vizitatorii îi vor putea achiziționa la prețul de 1 leu perechea.
Potrivit lui Vasile Rîmbu, plata papucilor de unică folosință este propusă pentru a nu greva bugetul unității destinat asigurării medicamentelor și serviciilor medicale spitalicești pentru pacienți.

Recomandări

Două funcții de director și cel puțin două de șef de serviciu, eliminate de managerul Spitalului Clinic din Suceava, Larisa Blanari

Spitalul Suceava va avea curând saloane ATI cu camere video, a anunțat deputatul Emanuel Ungureanu, după o discuție cu Gheorghe Șoldan

Deputatul USR de Suceava Emanuel Ungureanu, directorul medical, dr. Valeriu Gavrilovici, și de purtătorul de cuvânt, dr. Monica Terteliu Băițan

Spitalul Clinic de Urgență Suceava modifică, din 20 octombrie a.c., programul de vizitare a pacienților internați

Întărirea capacităţii instituţionale pentru reducerea riscului de infecţii nosocomiale la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava