Intrarea călugărițelor în altar nu este un drept, ci un „pogorământ”

Printre multiplele ascultări ale unei femei care a primit votul monahal, în cadrul comunității călugărești, este și paracliseria. Adică ajutorul dat preotului slujitor, în cadrul slujbei, pe care, de obicei, în celelalte biserici, îl săvârșește un bărbat. Printre acestea: aprinderea candelelor și a lumânărilor, pregătirea cădelniței, ieșirea cu lumânarea în timpul Vohodului, tăiatul sfintei anafuri, întreținerea curățeniei în sfântul altar etc. Deci călugărița intră și în altar, locul rezervat cu desăvârșire preotului, diaconului și doar unor bărbați aleși. Dacă până în sec. al XII-lea nu intrau în altar decât membrii ierarhiei bisericești, începând de atunci se întâlnesc cazuri de binecuvântări ale episcopilor date unor bărbați mireni și unor călugărițe (doar în biserica mănăstirii de care aparțin). Astăzi practica s-a extins și mirenii pot intra doar cu binecuvântarea preotului, iar călugărițele cu binecuvântarea starețului. Pentru mulți din credincioșii care intră în biserica unei mănăstiri de maici și văd cum o călugăriță intră în sfântul altar, acest fapt este ceva neobișnuit. Fiecare cred că și-a pus întrebarea cum de pot face lucrul acesta și, mai ales, după ce criterii sunt alese. Pentru a încerca să dăm un răspuns, am mers la Mănăstirea Țigănești, de lângă București, să primim lămuriri de la maica stareță, Eufimia Popa. Întrucât lipsește un paracliser de parte bărbătească, călugărița este cea care îl înlocuiește. Însă nu oricare, ci doar cele mai în vârstă și care au o viață îndelungată în monahism. Dar, din cauza numărului mai mic de femei care intră în monahism, maica stareță a fost nevoită să dea ca ascultare la altar și unor maici mai tinere. „Spre exemplu, am pus pe cineva după 20 de ani de mănăstire și, cu toate acestea, mi s-a părut că e tânără”, ne-a spus maica stareță, care susține că „din cauza faptului că maicile bătrâne mor sau nu ne mai pot ajuta, alegem în locul lor alte călugărițe vrednice, evlavioase și harnice, dintre cele mai tinere”.
Acestea nu trebuie să se pregătească pentru ascultare într-un mod distinct de al celorlalte nevoitoare. „Fiecare își face rugăciunea, canonul, acasă, pregătindu-se sufletește pentru slujbă. Dar nu e ceva special, cum este, spre exemplu, rânduiala de pregătire a preotului”, spune maica stareță Eufimia Popa. „La noi, rândul unei maici începe de sâmbătă seara, la Vecernie, până sâmbăta cealaltă, la sfârșitul Liturghiei. Trebuie să ajute la sfântul altar, dar nu umblă la sfânta masă, ci doar aduce cele necesare preotului în timpul slujbei. Maica nu stă propriu-zis în altar, ci în veșmântărie, în partea dreapta a sfântului altar, ca să nu deranjeze preotul. Și doar în anumite momente vine și aduce cele necesare preotului slujitor. Deci nu deranjează absolut în nici un fel, ci ajută”, ne-a mai spus maica stareță. În perioada lunară a femeii, „maicile nu au voie să intre în altar, nici măcar în biserică. Ele pot reveni la ascultare abia după 12 zile”, explică maica stareță Eufimia Popa.
Maicile intră în altar datorită „cinstei cuvenite schimei monahale”
Intrarea maicilor în altar se pune în legătură cu situația femeii, în general. Femeile nu au voie să intre în altar deloc. Canoanele sunt cât se poate de clare în privința aceasta. Canonul 44 de la Laodiceea spune foarte limpede „că nu se cuvine ca femeia să intre în altar”. „Aceasta pornește, desigur, de la mai multe considerente, printre care și situația lunară a ei, dar cea mai importantă constă în faptul că femeia nu poate îndeplini funcții sacerdotale la altar”, ne-a explicat pr. prof. Nicolae D. Necula, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București. În ceea ce-i privește pe călugări, călugărițe, dar și pe bărbații laici, la început aceștia nu aveau voie să intre în altar. Abia din secolul al XII-lea li s-a permis să intre în sfântul altar, dar doar ca să aprindă candele, lumânări ori să suplinească o altă ascultare. În acest sens, spune părintele profesor, există reguli precise și canoane care prescriu dreptul călugărilor și călugărițelor de a intra. Spre exemplu, canonul 15 al Sfântului Nichifor Mărturisitorul, patriarhul de Constantinopol, spune: „Se cuvine călugărițelor a intra în sfântul altar să aprindă lumânări și candele, să îl curețe și să-l măture”. De asemenea, mai există un canon al Sfântului Nicolae, patriarhul Constantinopolului, din secolul al XII-lea, care spune iarăși clar: „Este oprit ca monahul fără hirotonie să îndeplinească de pe amvon, ca citeț, slujbele citețului. Dar socotesc că, pentru cinstea cuvenită schimei monahale, nu trebuie să se oprească monahul care nu s-a făcut vinovat de nici o infracțiune de a intra în altar, pentru ca să aprindă lumânări și candele”. Deci interpretarea acestor canoane duce la concluzia că maicile nu au voie să intre în altar decât în mănăstirile lor și doar dacă nu sunt bărbați care să suplinească îndatoririle lor. „Însă nu trebuie să facă din aceasta un obicei, ca și când ar fi dreptul lor să intre acolo. Nu este un drept firesc, natural, ci este o excepție, cu toate că maicile au o pregătire specială, o viață aparte, dar rămân totuși femei, iar altarul este rezervat numai bărbaților”, ne explică pr. Nicolae Necula.
Intrarea în sfântul altar presupune o anumită evlavie
„Oricum, intrarea călugărițelor în altar nu este un drept al acestora, ci un pogorământ care se face, o derogare, o dispensă sau o binecuvântare pe care o dă numai episcopul locului”, ne explică pr. Necula. În privința aceasta este demn de menționat un studiu din anul 1975, al profesorului Iorgu Ivan, intitulat „Aspecte canonice în discuția a doi mari ierarhi ortodocși români”. „Este vorba de mitropolitul Andrei Șaguna și de Sfântul Calinic de la Cernica, care aveau păreri deosebite. Calinic de la Cernica, fiind mai exigent, spune că «în nici un caz călugărița nu are voie să intre în altar». Iar Andrei Șaguna, care avea idei mai progresiste, deschise, spunea că este voie să intre acestea în altar, mai ales că sunt și canoanele care le îndreptățesc.” În mănăstirile lor, pot să intre și să facă anumite treburi în altar cu această binecuvântare a episcopului sau a starețului. Despre celelalte femei, care nu sunt călugărițe, nici nu se mai pune problema, ele nu pot intra în altar decât la sfințirea unei biserici. Iar bărbații mai credincioși și copiii pot intra doar cu binecuvântarea episcopului sau a preotului. „Abuzul care se face în unele biserici de a intra în altar oricare laic nu mi se pare potrivit. Iar la nuntă, botez sau alte evenimente, nu sunt indicate. Altarul este locul cel mai sfânt din biserică, unde se săvârșește Sfânta Liturghie, nu trebuie să îl banalizăm, ci să-l respectăm. Sau, sunt unii preoți care permit femeilor, din lume, să intre în altar să facă curățenie doar în genunchi, însă mie nu mi se pare potrivit, fiindcă într-o obște găsești un bărbat care să facă curățenie”, conchide pr. prof. Nicolae D. Necula.
Intrarea în sfântul altar presupune o anumită evlavie. Cel care intră în altar trebuie să se închine. După ce se sărută ușa diaconească prin care se intră, se fac trei metanii înspre sfânta masă, urmate de sărutarea Sfintei Evanghelii, a Sfintei Cruci și a sfintei mese, de către preot, diaconul numai colțul mesei, iar credinciosul rămâne numai cu cele trei metanii, nesărutând nimic, pentru că sfânta masă este rezervată numai clericilor.
(Diac. George Aniculoaie, sursa: www.ziarulumina.ro)