– Profesorii au cerut fie concedii fără plată, fie de studii, iar trei dintre ei au demisionat
– Adjunctul IȘJ, Neculai Barbă, consideră că „unii dintre acești profesori vor să meargă la muncă în străinătate”
Peste 50 de cadre didactice din județ au anunțat, într-o singură zi, Inspectoratului Școlar Suceava că părăsesc activitatea pe care o desfășurau la catedră. Este vorba despre profesori care au cerut la IȘJ aprobarea de concedii fără plată și de studii, însă inspectorul școlar general adjunct Neculai Barbă consideră că „unii dintre acești profesori vor să meargă la muncă în străinătate”. Totodată, tot pe parcursul unei singure zile la Inspectoratul Școlar s-au înregistrat și trei cereri de demisie din învățămînt. Cu toate că hotărîrea de a renunța la catedră a fost motivată pe cerere ca fiind luată din motive personale, Neculai Barbă a declarat că „din discuțiile avute cu aceste persoane am aflat că una dintre ele, un tînăr cadru didactic, pleacă la muncă în străinătate, iar celelalte două vor să se ocupe de familie și de afacerile familiale”. Inspectorul școlar general adjunct Barbă este de părere că „aceste 50 de posturi eliberate într-o singură zi sînt rezultatul repetate pe care IȘJ le-a adresat directorilor de școli, în ultima perioadă”.
Menționăm că în cadrul unei conferințe de presă de săptămîna trecută, conducerea IȘJ „amenința” cu destituirea directorilor de școli care „ascund” posturile vacante și nu le declară la Inspectorat. „Directorii de școli care nu scot la concurs toate posturile vacante sau rezervate vor fi destituiți pe loc”, a avertizat inspectorul școlar general adjunct Neculai Barbă, care a mai adăugat că „există semnale din partea cadrelor didactice că directorii de școli obișnuiesc să țină posturile vacante pînă după ședința publică, urmînd ca apoi să le scoată la plata cu ora sau la cumul”. Menționăm că toate aceste cereri pentru eliberare de posturi la catedră vor fi discutate de conducerea IȘJ în regim de urgență, pentru ca locurile să poată fi scoase la concurs în ședința publică de pe 7 și 8 septembrie pentru ocuparea lor de către personal calificat.