Un student de la Universitatea Ștefan cel Mare Suceava a ajuns la spital după ce a mâncat mămăligă făcută cu apa din calorifer. Marcel Florin G., în vârstă de 22 ani, din județul Botoșani, a suferit o intoxicație cu antigel, dar starea sa de sănătate este bună, declară medicii care se ocupă de caz.
Studentul s-a prezentat la Spitalul Sfântul Ioan cel Nou Suceava, în seara zilei de duminică, 11 noiembrie, acuzând simptome de greață și vărsături. El a declarat că, în urmă cu câteva ore, în timp ce se afla în casa părinților săi din județul Botoșani, a mâncat mămăligă preparată de mama sa cu apa din calorifer.
Tânărul a explicat că, în urma unei defecțiuni survenite în instalația de încălzire a locuinței, apa care trebuia să circule în calorifere a curs la robinetul de la bucătărie, situație care nu a fost remarcată la timp. “După ce am terminat de mâncat am vrut să beau un pahar cu apă de la chiuvetă și atunci am simțit mirosul de antigel”, a povestit tânărul. El a declarat că în urma acestui accident nefericit a început să aibă o senzație de disconfort, iar când a ajuns la Suceava s-a internat în spital.
Ieri, medicii din secția Nefrologie care l-au luat în primire au declarat că studentul a răspuns bine la tratament și că urmează a fi externat curând. “Funcția renală este bună, a fost vorba de o intoxicație ușoară”, au precizat specialiștii de la Spitalul Sfântul Ioan cel Nou Suceava.





