Un tânăr în vârstă de 22 de ani, căutat de poliție de aproape un an de zile, a fost prins și băgat în arest după ce a revenit de bunăvoie acasă, din Italia. Din câte se pare, acesta habar nu avea că a fost condamnat pentru două fapte de furt, arătându-se surprins atunci când polițiștii au descins acasă la el.
Marinel Rusu, din comuna Voitinel, avea emise pe numele său două mandate de executare a câte trei ani de închisoare. Unul era din noiembrie 2009, când Judecătoria Rădăuți l-a condamnat la trei ani de închisoare după ce, pe 4 aprilie 2008, împreună cu un complice, a sustras o betonieră și mai multe cabluri. Al doilea mandat de arestare este emis din decembrie 2009 și vizează o faptă comisă pe 6 decembrie 2008. Atunci, rezultă din probele adunate de anchetatori, tânărul, alături de concubina sa, a pătruns prin efracție într-o casă din localitatea de domiciliu, sustrăgând bunuri în valoare de 8.000 de lei.
După prima condamnare, nefiind de găsit în țară, judecătorii au emis pe numele lui Rusu și un mandat de arestare internațional.
Ridicat de acasă în urma unei acțiuni la care au participat agenți de la Posturile de Poliție Voitinel, Gălănești și Vicovu de Jos, tânărul de 22 de ani a ajuns în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava. De aici el va fi transferat la penitenciar, conform legilor în vigoare, după contopirea pedepselor, având de ispășit trei ani de închisoare, plus un posibil spor de câteva luni.





