Vedeți ce spune mai ales Sfântul Apostol Pavel pentru Sfânta Împărtășanie? “Să cerceteze omul pe sine și așa să mănânce din pâine și să bea din pahar, ca cel ce mănâncă și bea cu nevrednicie, osânda își mănâncă și bea!” La fel și Sfinții Părinți nu stabilesc exact de câte ori pe an să ne împărtășim ci cum să ne pregătim mai bine pentru a fi vrednici de cele sfinte. Dacă până acum câțiva ani se punea accentul pe pregătirea canonica pentru Împărtășanie, adică pe rugăciune, post și spovedanie, astăzi se pune accentul mai ales de câte ori să ne împărtășim, adică pe deasa împărtășanie. Aceasta arată că a slăbit credința noastră. De aceea punem accentul pe cantitate, pe deasa împărtășanie, cu o mai rară spovedanie, și cu post cît de scurt. Probabil se va dori pe viitor chiar împărtășania zilnică, după practica Bisericii Catolice, ceea ce ar fi un adevărat dezastru duhovnicesc.
Până acum centrul de greutate, locul de formare și creștere duhovnicească era rugăciunea cu post și deasa spovedanie. Acum se constată o refuzare sau o marginalizare a spovedaniei și un zelotism superficial pentru Sfânta Împărtășanie. Semnalul de alarmă la dat mănăstirea Valdimireși – Galați până în anul 1955, ajungând să împărtășească pe oameni fără spovedanie și chiar pe mâncate, după modelul catolic, călcând total Sfintele Canoane și tradiția milenară a Bisericii Ortodoxe. Rezultatele negative ale acestei practice necanonice au fost foarte grave: Desacralizarea Spovedaniei și a Sfintei Împărtășanii, călcarea în picioare a Canoanelor, a unei tradiții canonice profound respectate la noi, fanatizarea maselor de credincioși necatehizați, necinstirea postului, divizarea sacramentală în sânul Bisericii noastre, dezorientatea preoților și credincioșilor, care s-a săvârșit prin distribuirea Sfintelor Taine mirenilor acasă, ca să se împărtășească fiecare liber, după dorința !
Aceasta este o adevărată nebunie, batjocorire de cele sfinte și ierosilie, adică sacrilegiu. Vedeți unde se ajunge cu cele sfinte dacă nu se respectă Canonele și practica Bisericii ?
Niciodată nu a slăbit credința în Dumnezeu mai mult ca acum. Niciodată nu s-a profanat Spovedania și Împărtășania mai mult ca acum. La împărtășanie mulți se grăbesc, dar la rugăciune și post, la iertare și curățenie, la pocăință cu lacrimi, mai nimeni nu se silește. În ce case se mai postește azi miercurea, vinerea și cele patru posturi de peste an? În ce familii nu se avortează copii și nu se practică paza de a nu avea copii ? Sau câți dintre credincioși pot spune că sunt împăcați cu ai lor? Câți merg astăzi regulat la slujbele Bisericii, câți fac milostenii, se spovedesc adesea la cei mai iscusiți duhovnici și se roagă cu lacrimi ? Mai nimeni. Doar călugării și credincioșii bătrâni de prin sate. Marea majoritate caută o mântuire mai ușoară, fără nici o osteneală. Cu adevărat deasa împărtășanie nu sporește credința, ci mai degrabă o slăbește, aruncând pe om în mândrie.
Ce este, deci, de făcut ? Să ne întoarcem la marea evlavie și tradiție din trecut, acceptând excepții și pogorământ numai cu cei bolnavi, bătrânii, și mame cu copii mici. Și de câte ori pe an se cuvine să ne împărtășim ? De câte ori se simte fiecare pregătit și îi dă voie duhovnicul. De obicei călugării se împărtășesc, cel mai des săptămânal, în deosebi schimonahii bătrâni și bolnavii; iar cel mai rar la 30-40 de zile. Mirenii se pot împărtăși regulat în cele patru posturi și cel mai des la 30 de zile. Iar cei ce se află sub canon, numai după împlinirea canonului și cu dezlegarea duhovnicului său.
Să ne apropiem de Trupul și Sângele lui Hristos cu foarte mare credință, cu smerenie și căință; cu multe lacrimi, cu post și curățenie și, mai ales, cu împăcare și inimă curată. Astfel, să ne spovedim și să primim numai agheasmă mare până la terminarea canonului rânduit. Iar cei care defăimează Canonele Bisericii și rânduiala ei milenară și care se spovedesc rar, din fugă și superficial, să se întoarcă la pocăință până nu este prea târziu.
Acesta este drumul parcurs de Sfinții Părinți și pe acesta se cuvine să mergem, dacă dorim să fim vrednici de Cina Domnului și să ne mântuim.
Arhimandrit IOANICHIE BALAN
