Interviu realizat de istoricul Marius Oprea. Maurer: Eu l-am propus pe Ceaușescu la conducerea PCR

În a doua parte a interviului acordat istoricului Marius Oprea, fostul lider comunist, Ion Gheorghe Maurer, povestește cum l-a propus la șefia PCR și cum s-a transformat Nicolae Ceaușescu după preluarea conducerii partidului în urma decesului lui Gheorghe Gheorghiu-Dej.
Pentru că intrase în conflict cu el și dorea să demisioneze, Ceaușescu a pus la cale un accident de mașină în urma căruia Maurer rămâne mutilat pe viață.
Marius Oprea: Dacă ați avea ocazia să stați de vorbă cu Iliescu, ce l-ați sfătui?
Ion Gheorghe Maurer: Nu pot să îi spun prea mult, pentru bunul și simplul motiv că din cauza faptului că nu mai văd, nu mai pot citi ziarele, cărțile. Mi-a trimis doamna aceasta (Lavinia Betea, n.M.O.), care a scris cartea cu titlul Maurer și lumea de astăzi, dar eu nu pot să o citesc. Aștept și eu să găsesc pe cineva care să îmi poată citi cartea, să văd și eu ce am spus. Dumneata ai citit cartea? Cum o găsești?
Marius Oprea: Vă pot spune că am fost mulțumit de faptul că am găsit la dumneavoastră acea sinceritate pe care alți foști lideri comuniști nu o au acum. Adică unii fie că nu vor să vorbească deloc, fie că atunci cînd vorbesc își acoperă greșelile și eșecurile sistemului comunist, dînd vina pe alții. Să revin. Domnule Maurer, îmi spuneați înainte de a porni înregistrarea că dumneavoastră nu ați mințit decît o singură dată. Vă rog să reluați firul povestirii.
Ion Gheorghe Maurer: Aveam aproximativ 10 ani și am vrut să-mi cumpăr un pistol. Era un pistol pe vremea aceea care avea capse cu alice. I-am cerut mamei să-mi de 1 leu și 50 de bani, că atît costa. Mama nu a vrut să-mi dea, spunînd că a mă juca cu acel pistol este destul de neplăcut, întrucît era ca o armă de foc. Atunci i-am furat banii, adică am mințit-o spunînd că am nevoie de bani pentru altceva, dar eu mi-am luat pistolul.
Am fost silit să tac o serie de lucruri, după cum am fost silit să și accept unele lucruri cu care nu eram de acord
Marius Oprea: Cum ați reușit să supraviețuiți în elita comunistă, păstrîndu-vă, totuși, sinceritatea?
Ion Gheorghe Maurer: În parte, și datorită faptului că n-am spus chiar tot ce gîndeam în fața celor de la Moscova. Am fost silit să tac o serie de lucruri, după cum am fost silit să și accept unele lucruri cu care nu eram de acord. Cînd am organizat evadarea lui Gheorghiu-Dej, puțin înainte de 1944, i-am spus lui că nu vreau să intru în nici un fel de organizație de partid, deoarece vreau să scriu o carte despre Marx, despre gîndirea esențială a lui Marx, pentru că și Marx a făcut greșeli, despre ce înseamnă socialismul construit de Stalin și cum a înțeles Marx, care a făcut la un moment dat greșeala să își numească partidul socialist. Dej, pe care l-am scos eu din lagărul de la Tîrgu Jiu, mi-a spus că bine, o să te lăsăm să scrii cartea. El știa cam ce gîndesc eu despre socialismul pe care-l construiește Stalin. Mi-am asumat răspunderea, am zis că o să văd dacă stau în țară sau o șterg din țară, ca să nu-mi dea una-n cap, cum a pățit Foriș, așa că, datorită acestui lucru, la început n-am intrat în partid. Peste puțin timp, a venit Dej la mine și mi-a spus că trebuie să intru în conducere, deoarece el nu se înțelegea cu Ana Pauker, cu Vasile Luca, Teohari Georgescu, care făceau parte din conducere. Așa a trebuit să intru. Și intrînd în partid, întrucît am afirmat anumite lucruri, Beria, ministrul de interne din Uniunea Sovietică, a dat ordin să fiu omorît. Cel care a primit ordinul era ministrul de interne român, un rus, Pantiușa Bodnarenko, care a fost prins în România făcînd propagandă comunistă, băgat în pușcărie și apoi a ajuns ministru, zicîndu-și Pintilie Gheorghe. El ținea mult la mine, l-am ajutat ca avocat cînd era închis, acum căuta să găsească martori pentru a mă condamna și a fi împușcat. Cînd se îmbăta, pentru că bea strașnic, venea la mine și îmi plîngea pe umăr. Așa a trecut o bună bucată de vreme… În conducere am căutat să fac o serie întreagă de lucruri care se împăcau cu punctul meu de vedere asupra modului de a înțelege gîndirea marxistă. Pentru că Marx a avut dreptate în două lucruri: pe fundamentul istoriei, pe ce se sprijină istoria și dialectica materialistă. Două aspecte absolut adevărate, care sînt și astăzi adevăruri. Eu am încercat să introduc anumite lucruri în cadrul activității Partidului Comunist din România, am încercat să alcătuiesc politica de piață. În parte am reușit, după aceea a dat totul peste cap Niculăiță Minciună, adică Ceaușescu.
Marius Oprea: N-ați mai ajuns să scrieți niciodată acea carte de care ați pomenit.
Ion Gheorghe Maurer: Nu, pentru că această carte, care reprezenta modul în care trebuie aplicat marxismul arăta ceea ce este de făcut în țările dezvoltate dar și ce este de făcut în țările subdezvoltate, așadar studiu și într-o parte și în alta. Iar asta reclama o foarte mare documentare, care era greu de făcut. Dacă pentru țările dezvoltate se găseau multe lucrări și lucrări ale unor marxiști, în țările subdezvoltate erau mai greu de găsit asemenea lucrări.
Marius Oprea: Pe de altă parte, ați fi putut întîmpina ostilitate…
Ei bine, nu am spus tuturor colegilor de partid faptul că scriu o carte. Dej știa de asta și chiar dacă i-aș fi spus unuia sau altuia, n-aveam deloc de gînd să le spun ce vreau să scriu în ea.
Marius Oprea: Dumneavoastră ați afirmat în interviul dat doamnei Lavinia Betea că în conducerea partidului unde ați stat foarte multă vreme singurul prieten v-a fost Dej. Vreau să descrieți acum natura relațiilor dumneavoastră cu Gheorghe Gheorghiu-Dej și, prin comparație, natura relațiilor pe care le-ați avut cu Ceaușescu.
Ion Gheorghe Maurer: Era o relație de prietenie strînsă. Dej era un om sincer, un om care gîndea. Cînd, din cauza unui cutremur, o parte din Doftana, unde era închis Dej, s-a dărîmat eu m-am dus acolo, să văd ce e cu el. Directorul închisorii i-a dat drumul să meargă cu mine la Cîmpina. Am stat atunci de vorbă cu el, i-am explicat ce gîndesc eu despre politica lui Stalin și ce ar trebui să facem noi. Dej a fost de acord cu mine. L-am dus înapoi la închisoare și directorul închisorii a fost surprins că în loc să fugă, să evadeze, a venit înapoi. Dej n-a vrut să evadeze, pentru că îi era teamă că cei care conduceau atunci partidul ar fi hotărît să îi dea una-n cap.
Marius Oprea: Vă referiți la Ștefan Foriș, secretarul general de atunci?
Ion Gheorghe Maurer: Da.
Marius Oprea: Deci ați fost foarte bun prieten cu Dej. Pornind de la faptul că dumneavoastră, ca avocat, l-ați ajutat foarte mult în perioada detenției lui. După aceea, după ce dumneavoastră ați intrat în partid și Dej s-a confruntat în partid cu Ana Pauker, cu Vasile Luca și cu Teoharie Georgescu.
Ion Gheorghe Maurer: Se trecea la vot. Argumente propriu zise avea Dej și cu mine, care voiam să-i convingem și pe ceilalți. Dintre ei, o parte erau convinși iar după ce votau împotriva susținerilor noastre, veneau și spuneau: “Eu sînt de acord cu tine, dar n-am ce face, a trebuit să votez cu Ana Pauker.”
Marius Oprea: Descrieți-ne puțin episodul devierii de dreapta, de care au fost acuzați Ana Pauker, cu Vasile Luca și Teoharie Georgescu, momentul victoriei lui Dej asupra taberei lui Ana Pauker.
Ion Gheorghe Maurer: Momentul victoriei e dat de faptul că, la un moment dat, Ana Pauker a trebuit să plece (la Moscova, din motive de sănătate – n.M.O.). A plecat, iar Dej și-a ales o conducere mai apropiată de gîndirea lui. Asta e!
Dej a trebuit să ia măsuri împotriva celor care gîndeau altfel decît el, nu atît în partid, cît în afara partidului
Marius Oprea: Aș vrea să vă referiți acum la faptul că în timpul lui Gheorghe Gheorghiu-Dej a existat o represiune foarte puternică față de cei care nu erau comuniști. Dej este acuzat acum de patronarea a foarte multe crime.
Ion Gheorghe Maurer: S-ar putea, între-o oarecare măsură, să fie adevărat. Dej a trebuit să ia măsuri împotriva celor care gîndeau altfel decît el, nu atît în partid, cît în afara partidului, împotriva acelor oameni care erau bănuiți că au o activitate împotriva partidului. Severitatea lui Dej din acest punct de vedere este o urmare a politicii pe care i-a impus-o Moscova, adică Stalin. Pentru că Stalin avea un obicei “bun”: cum un om nu era de acord cu el, îi trăgea una-n cap! Așa se spune chiar că numărul celor care au murit în urma ordinelor lui Stalin depășește numărul de 20 de milioane. Dej era subordonat conducerii politice a Rusiei staliniste. Asta a trebuit să facă! O serie întreagă de lucruri pe care le făcea pentru că erau impuse de Moscova, le făcea cu Securitatea, fără ca să mi le spună și mie. Cu Securitatea am avut de a face foarte puțin. Singurul lucru, atunci cînd era Pantiușa (Pintilie Gheorghe), era că mai beam cîte un pahar de vin, pentru că Pantiușa bea, dar bea solid.
Marius Oprea: Dumneavoastră ați cunoscut miniștri de interne, fruntași ai Securității. I-ați cunoscut deci pe Pintilie Gheorghe, pe Nicolski, pe Drăghici?
Ion Gheorghe Maurer: Eu i-am cunoscut, dar, în conducerea țării, ministrul de interne lucra nu cu mine, ci cu conducerea partidului. Adică partidul avea controlul activității Internelor. În Biroul Politic se discuta cîte o problemă din acestea, dar nu în detaliu. Spre exemplu, arestarea unui om și omorîrea unui om, nu se discutau în Biroul Politic. Aici se implica primul secretar și ministerul de interne.
Marius Oprea: Practic, în aceste acțiuni era o legătură directă între Dej și fie Teoharie Georgescu, fie, după aceea, Drăghici…
Ion Gheorghe Maurer: Și Teohari Georgescu și Drăghici erau oamenii Moscovei.
Marius Oprea: Vă rog să faceți o comparație între natura relațiilor dumneavoastră cu Dej și natura relațiilor pe care le-ați avut cu Ceaușescu.
Ion Gheorghe Maurer: Eu, pe Ceaușescu l-am cunoscut fără să am cu el nici o discuție, niciodată, pînă cînd l-am propus eu pentru conducerea partidului, după moartea lui Dej. Dej însă, mi-a vorbit de Ceaușescu ca fiind un om care muncește. Ăilalți… ăilalți cam beau. Dej îmi spunea că Ceaușescu nu bea, muncește, își vede de treabă, mi-a vorbit bine despre el, iar eu mi-am format o idee destul de bună despre Ceaușescu. Cu atît mai mult cu cît Ceaușescu a fost cu mine în vizita pe care am făcut-o în China. Acolo am fost pentru a primi din partea Chinei un sprijin pentru politica pe care vroiam să o facem noi, un sprijin împotriva acțiunilor la care, eventual, ar fi apelat Stalin. Acolo am arătat că Uniunea Sovietică are o politică greșită și că ne impune nouă o anumită politică. Ceaușescu i-a spus atunci lui Mao Tse Dong că Moscova ne-a luat Basarabia. Deci, el a acuzat Uniunea Sovietică de luarea Basarabiei. Eu am văzut în această poziție pe care a luat-o Ceaușescu o orientare împotriva conducerii sovietice și datorită acestui lucru i-am acordat încredere. Cînd Dej, înainte de a muri mi-a spus să iau eu conducerea, am refuzat. Mă cheamă Maurer – sînt cu mama franțuzoaică, cu tata neamț. Dacă eu aș fi luat conducerea, acest lucru n-ar fi fost privit cu simpatie, cu înțelegere. Deci, conducerea trebuia să o ia altcineva. Astfel, împreună cu Dej, am ajuns la concluzia că la conducere ar trebui să vină Ceaușescu, iar el mi-a sugerat să fac această propunere pe loc. Eu i-am zis atunci că pentru a face acest lucru trebuie ca părerea lui să fie discutată mai întîi în conducerea de partid. Dej a spus că îi va chema pe toți, să vorbească cu el, i-a chemat și, după o bucată de vreme, nu prea mult, mi-a zis că a vorbit și că toată lumea e de acord. Prin urmare, i-am convocat și le-am spus să trecem la aplicarea măsurii. S-au ridicat împotriva acestui lucru Drăghici, care a spus că el e contra (Drăghici era omul Moscovei, pentru că la Interne Moscova își aranja oamenii). Tot contra a fost și Ceaușescu. El s-a justificat spunînd că nu e bine să facem așa ceva atîta vreme cît Dej este bolnav, pentru să ar putea să-i facă rău.
Am vorbit cu Ceaușescu, i-am arătat că asta e o politică total necugetată
Marius Oprea: Nu s-a pus problema ca Apostol să fie înlocuitorul lui Dej?
Ion Gheorghe Maurer: Nu. Problema s-a pus pentru Ceaușescu. Ei, datorită acestui lucru, eu am avut o oarecare considerație pentru Ceaușescu. Cînd l-am propus, am crezut că e un om care muncește, își va vedea de treabă. Sigur, nu l-am propus numai eu, și alții au fost de acord cu propunerea mea. Nu numai cei care făceau parte din conducere, ci și alții, cu care mai ședeam de vorbă. O bucată de vreme, Ceaușescu a muncit serios. Ținea seama de gîndirea celorlalți, ținea seama și de gîndirea mea, discutam împreună o serie întreagă de lucruri și, în general, făcea cam ceea ce se hotăra. Cam după doi ani și-a organizat din nou conducerea, a băgat o serie de oameni noi în conducere și atunci a început să facă ceea ce îi trecea prin cap lui. Chema pe fiecare ministru, îi spunea “faci cutare lucru, dar nu-i spui lui Maurer!” Eu am fost informat despre treaba aceasta, am văzut făcîndu-se anumite lucruri care nu erau la locul lor. Îl întrebam pe ministru, care îmi spunea că a făcut așa pentru că așa a primit dispoziție de la Ceaușescu. Am vorbit cu Ceaușescu, i-am arătat că asta e o politică total necugetată. Dacă vrea să facă ceva, să spună, să discutăm! Să își arate fiecare motivele pentru care are părerea respectivă. Cînd am văzut că nu înțelege nimic, i-am spus că plec, demisionez. Acest lucru s-a petrecut ceva mai înainte de 1974. Lui nu-i convenea să plec, pentru că eu aveam o anumită reputație printre conducătorii țărilor capitaliste. Îi văzusem, stătusem de vorbă cu ei, iar lui Ceaușescu nu i-ar fi convenit nici măcar ca ei să întrebe de ce am plecat. Si, ca să nu demisionez, mi-a organizat un accident de mașină. A intrat în mine un camion, pe care Ceaușescu l-a pus să mă aștepte pe drumul pe care îl făceam la întoarcerea de la vînătoare, spre Sfîntu Gheorghe. Am avut un accident de mașină foarte grav, cu răni foarte puternice, mi-a fost spart bazinul, mai multe oase rupte, piciorul drept l-am avut scos din șold, mîna stîngă din umăr. Eram invitat de un vechi prieten, doctor, la o vînătoare lîngă Sfîntu Gheorghe, pe la Băile Șugaș. La un moment dat, mașina de protecție din față a ajuns prea departe de mașina în care mă aflam și în care a intrat un camion venit de pe contrasens. Cînd m-au ridicat și m-au băgat într-o mașină care se aflase în fața acelui camion, le-am spus să mă ducă la spital. La Sfîntu Gheorghe, unde era doctorul cu care mergeam eu la vînătoare. N-am vrut să mă transporte la București, puteau să mă omoare pe drum sau la spital. Am fost dus acolo, la prietenul meu, m-au operat, operația a durat mai bine de patru ceasuri. Trebuia să-mi taie și burta, pentru a-mi scoate sîngele de acolo, dar nu au mai făcut-o chiar atunci, fiindu-le frică să nu mor. Am stat vreo lună de zile, poate ceva mai puțin, cu sîngele în burtă, pînă să-mi facă o nouă operație, pentru a-l scoate de acolo. Sîngele din burtă însă s-a stricat și din această cauză am făcut o orhită dublă. Orhita dublă era o boală care se făcea în general atunci cînd aveai sculament. Astfel, în afară de operația la care mă așteptam, am mai avut parte de una, prin care mi-au fost tăiate organele genitale, rămînînd impotent.