Codruța Kovesi spune că, la preluarea funcției de procuror general, în 2006, a crezut că poate muta munții din loc și schimba lucrurile care nu merg, dar a constatat că e împiedicată de proceduri și consideră un eșec faptul că nu a reușit să îndepărteze procurorii care nu au ce căuta în sistem. Într-un interviu acordat agenției MEDIAFAX, Codruța Kovesi apreciază că cerințele Comisiei Europene pentru ridicarea monitorizării în domeniul justiției nu sunt imposibil de realizat, că pot fi îndeplinite „chiar într-un timp scurt”, procurorul general subliniind importanța colaborării instituțiilor pentru acest obiectiv.
De asemenea, Kovesi remarcă faptul că, în mai multe cazuri, presiunea pe care o fac jurnaliștii asupra CSM este mai puternică decât o cerere de revocare sau o cerere de verificare pe care o face procurorul general.
Totodată, Codruța Kovesi s-a declarat „foarte impresionată” de activitatea DIICOT, având „cuvinte de apreciere” și față de Secția de Urmărire Penală și Criminalistică din Parchetul instanței supreme.
Redăm integral interviul procurorului general al României, Codruța Kovesi (35 de ani), numit pentru un mandat de trei ani, în septembrie 2006:
Reporter: Doi ani, patru luni și mai multe zile de mandat ca procuror general al României. Cel mai tânăr procuror general al României și pentru prima dată când o femeie deține titulatura. Cum e, când a fost cel mai greu, ce eșecuri, ce reușite ați avut – personale, profesionale? Dacă ar fi s-o luați de la capăt, cum ați face?
Codruța Kovesi: Sigur că aș lua-o de la capăt oricând pentru că, având în vedere calitatea de procuror, pot să spun că este cea mai onorantă poziție pe care poți s-o ocupi în sistem, însă acum văd lucrurile diferit față de cum le-am văzut la începutul carierei de procuror general. La început mi s-a părut mult mai simplu, aveam senzația că pot să mut munții din loc și că pot schimba foarte ușor lucrurile care nu merg. Atunci când mi-am propus planul pentru funcția de procuror general, am plecat de la ce-mi lipsea mie ca procuror de caz, ce probleme aveam eu când doream să instrumentez un anumit caz, cu ce mă confruntam în sistem. Însă, ajungând în această funcție, având o viziune de ansamblu, având o viziune pe absolut tot sistemul, constat că de multe ori am fost împiedicată să-mi duc proiectele la bun sfârșit, nu din cauza colegilor, nu din cauza modului de organizare, ci uneori din cauza procedurilor și a problemelor de natură legislativă care sunt.
Dacă vreți să vorbim despre eșecuri sau despre reușite, personal consider că unul dintre eșecurile mandatului meu este că nu am reușit ca în această perioadă să eliminăm din sistem procurorii care nu au ce să caute în acest sistem. Consider că 90 la sută sunt buni, își fac activitatea așa cum trebuie, chiar avem procurori excepționali care au foarte multe rezultate în activitatea investigativă, dar rezultatele pe care ei le obțin nu pot fi puse în valoare din cauza procurorilor care nu-și îndeplinesc activitatea așa cum trebuie, procurorilor care au probleme de conduită, procurorilor care încalcă legea în activitate, procurorilor care sunt neprofesioniști. Cred că aici ar trebui insistat mai mult și ar trebui eliminați din sistem procurorii care nu înțeleg că trebuie să-și facă treaba la un nivel european.
Rep. Care sunt reușitele? Că până acum ați vorbit despre eșecuri.
C.K.: Reușitele le putem împărți pe mai multe paliere: reușite în relațiile cu colegii procurori, reușite în relațiile cu cetățenii, cu justițiabilii, reușite în relațiile cu celelalte autorități din sistemul judiciar, CSM sau cu Ministerul Justiției.
Aș începe cu prima reușită, și anume, raportându-mă la colegii procurori, cred că cea mai mare reușită este că, din poziția pe care o am, le-am respectat întotdeauna independența și am încercat să-i determin și pe alții să facă acest lucru. Nu cred că există un procuror în România care în această perioadă de timp să poată spune că procurorul general l-a sunat și i-a impus o anumită soluție, dar, în același timp, consider că independența, pentru sistem, pentru procurori, este bună atâta vreme cât suntem de bună credință și atâta vreme cât respectăm legea în activitatea noastră. În relațiile cu Consiliul Superior al Magistraturii consider o reușită faptul că, în intervențiile mele, atât publice, cât și cele din plenul Consiliului Superior al Magistraturii, am insistat pe anumite vulnerabilități ale sistemului pe care, în timp, CSM le-a conștientizat și acum a luat măsuri pentru îndreptarea lor. V-aș da câteva exemple aici, referitor la problemele de personal pe care le are Ministerul Public, la problema detașaților din sistem, la problema răspunderii magistraților.
Rep.: Totuși, toate aceste probleme s-au rezolvat destul de greu. Au fost intervenții ale dumneavoastră acum mai bine de un an și abia acum, apropo și de detașări și de sancționări, se mișcă lucrurile mai repede.
C.K.: Am spus mereu, în cadrul CSM, că este o problemă în care acest organ colegial reușește să-și îndeplinească activitatea. Să nu uităm că sunt 19 membri care trebuie să voteze o hotărâre și care trebuie să ajungă toți la un consens atunci când există o problemă. Ce este îmbucurător este faptul că, în primul rând, au conștientizat că există această problemă și că, măcar la nivel declarativ, au recunoscut problemele care există. Să vedem dacă în timp ei vor reuși să le schimbe. Am încredere că noua conducere al Consiliului Superior al Magistraturii se va impune mai mult în a pune pe ordinea de zi aceste probleme și în a le rezolva mai rapid. Și am să vă dau câteva exemple. Planul de reorganizare al Ministerului Public a durat aproape opt luni până să fie aprobat. Sper ca, dacă acum vom considera că este necesar să reorganizăm Ministerul Public în sensul de a majora schema de lucru acolo unde procurorii au în lucru 1.500 sau 2.000 de dosare, acest lucru să nu mai dureze opt luni.
Rep.: Dacă ar fi s-o luați de la capăt, v-ați mai asuma acest mandat?
C.K.: Da, mi l-aș asuma dar, în același timp, cred că aș încerca să determin ministrul Justiției să schimbe legea de organizare judiciară și să confere nu numai procurorului general, dar și celorlalți procurori care au funcții de conducere în sistem mai multe pârghii. Și am să vă dau câteva exemple simple. Constat de multe ori în activitatea mea că sunt procurori care poate nu vin două zile la serviciu, constat că sunt procurori care-și fac cu întârziere dosarele, constat că sunt procurori care au probleme de conduită. Pur și simplu doar constat și nu pot să le fac nimic. Facem controale, mergem prin surprindere la diverse unități de Parchet unde, pot să spun, în marea majoritate am constatat lucruri plăcute, dar am constatat și că procurori nu erau la serviciu, am constatat și procurori care nu primeau justițiabilii în audiență, dar tot timpul eu trebuie să sesizez CSM și să aștept un an sau doi ani până ei dau o soluție. Ne-am gândit, și de multe ori am spus în plenul Consiliului Superior al Magistraturii, că ar trebui ca procurorii șefi sau procurori generali să aibă minime pârghii în a-și îndeplini mandatul de conducere pe care îl au.
Rep. : Săptămâna trecută, Comisia Europeană a făcut public raportul privind monitorizarea României în domeniul Justiției, care a trecut aproape neobservat. Președintele însă a rămas consecvent și a chemat din nou autoritățile judiciare, parlamentare pentru a găsi căile de a scăpa de monitorizare. Recent, ministrul Justiției v-a pus la categoria de reformatori. Are șanse România să scape curând de condiționalitățile Comisiei? Pe segmentul de care răspundeți ce e de făcut? Unde ați da sfaturi și cui? Care e, până la urmă, mărul otrăvit?
C.K: În ceea ce privește monitorizarea, cred că avem șanse să se ridice această monitorizare doar dacă vom înțelege că trebuie să facem anumite progrese și să îndeplinim anumite obiective care sunt prevăzute în raportul de țară. Din punctul meu de vedere, nu sunt niște chestiuni imposibil de realizat și chiar într-un timp scurt.
Problema resurselor umane se poate rezolva foarte rapid dacă proiectul de lege privind accesul în magistratură este promovat cât mai curând, dacă se rezolvă problema cu procurorii detașați pe care am cerut-o Consiliului Superior al Magistraturii încă de anul trecut, să dispună măsuri în a rezolva această problemă.
În ceea ce privește Ministerul Public, pot să spun că mențiunile despre Ministerul Public în aceste rapoarte s-au încadrat într-un trend pozitiv. Noi avem o problemă mai deosebită pe ceea ce înseamnă lupta cu corupția – cu mica corupție și cu marea corupție. M-aș referi mai mult la mica corupție, pentru că în ceea ce privește benchmark-ul 3 cu marea corupție, aprecierile au fost întotdeauna pozitive. În ceea ce privește mica corupție am dispus o serie de măsuri care s-au impus ca urmare a analizelor semestriale pe care noi le facem. Pot să vă spun că, în cursul anului trecut, având de raportat la Comisia Europeană date statistice pe lupta împotriva corupției, am constatat un lucru care mi s-a părut îngrijorător la acea vreme. Am constatat că erau unități de parchet județene care într-un an nu au făcut niciun rechizitoriu pe infracțiuni de corupție. Și am rămas foarte mirată, pentru că m-am îndoit de faptul că în acel județ chiar nu există corupție. În al doilea rând, un element iarăși îngrijorător a fost faptul că majoritatea cauzelor care ajung în faza de judecată sunt pentru dare de mită și nu pentru luare de mită. Urmare a acestor concluzii, am convocat toți șefii de parchet de la nivelul tribunalelor și am avut o ședință în care am discutat de ce nu avem eficiență în astfel de cauze, ce ne lipsește, care sunt pârghiile pe care trebuie să le acționăm pentru a avea rezultate. Sigur că unele dintre răspunsuri m-au mulțumit, altele nu, dar concluzia importantă a fost că în această luptă cu mica corupție nu suntem singura instituție responsabilă. Sunt serviciile de informații, există poliția și există procurorul. Pe toate aceste trei paliere ar trebui ca fiecare dintre noi să fim mult mai activi.
Am avut procurori care s-au plâns că, timp de un an, n-au primit de la serviciile de informații, niciun fel de informare pe acest domeniu al corupției, am avut procurori care s-au plâns că au în instrumentare câte 1.000 de dosare și nu au avut timp să se preocupe de aceste dosare de corupție. Sunt și câteva impedimente de natură legislativă dar, pornind de la aceste evaluări, în cadrul Ministerului Public am elaborat un manual de proceduri, în așa fel încât să încercăm o abordare unitară a fenomenului de corupție. La acest manual au lucrat procurorii cu experiență din cadrul Ministerului Public și aici doresc să-i felicit pe cei care au contribuit la elaborarea acestui manual. Sunt procurori din cadrul DNA, structura centrală și procurori din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, apoi am cerut prim-procurorilor să elaboreze niște strategii locale, raportate la specificul zonal. Adică una este infracțiunea de corupție într-un județ de frontieră, una este infracțiunea de corupție într-un județ în care infracțiunile silvice sunt o pondere în activitatea lor. În aceste strategii locale sau pentru elaboarea acestor strategii au fost implicate inclusiv serviciile de informații și Poliția Română și ne așteptăm să fie rezultate în perioada imediat următoare.
Rep.: Raportul consemnează totuși niște progrese în zona aceasta.
C.K.: Da. Raportul menționează niște progrese, pentru că am stabilit că lupta cu mica corupție este o prioritate, am format o rețea a procurorilor anume desemnați care să lucreze pe aceste categorii de infracțiuni, procurori care în decursul anului trecut au beneficiat și de forme de specializare și de pregătire profesională. Le-am cerut întotdeauna procurorilor, și și la bilanțul Poliției Române am cerut același lucru – pe acest segment trebuie să fim mai activi, adică să nu mai stăm în birouri să așteptăm denunțătorii să vină să ne spună că li s-a cerut mită. Trebuie să fim noi un pic mai activi, să urmărim zonele vulnerabile și să ne implicăm în soluționarea acestor cauze.
Rep.: Peste o lună, mai exact între 24-25 martie, un eveniment important se va petrece la București, unde Ministerul Public este organizator deplin.
C.K.: Da. Vorbim despre al treilea summit mondial al procurorilor generali („Procurorul General – pilon al sistemului contemporan de justiție penală”). Ne-am implicat foarte mult în organizarea acestui eveniment pentru că este, putem spune, al doilea eveniment foarte important din istoria României din punct de vedere al numărul țărilor care participă. Avem până în prezent peste 105 țări care s-au înscris pentru a participa la aceste eveniment.
Va fi un summit al procurorilor generali, deci cel mai înalt for al procurorilor generali și având în vedere ultimele discuții publice sau ultimele discuții atât în cadrul CSM, în Parlament, cât și în societatea civilă privind statutul, locul și rolul procurorilor, privind modul în care ar trebui să fie numiți procurorul general sau procurorii șefi.
Va fi foarte important pentru noi acest summit pentru că va aduce o experiență în plus pentru statutul și locul procurorului, va fi foarte important ca 105 procurori generali din lume să ne spună și să ajungem cu toții la o concluzie cum este mai bine pentru sistemul de procuratură, dacă el trebuie să fie independent în raport cu alte autorități, dacă procurorul în anchetă trebuie sau nu să fie independent, care este cea mai bună procedură de selecționare și de numire în funcții de conducere – sunt probleme pe care noi le vom supune dezbaterii în cadrul acestui for internațional, dar mai sunt și alte avantaje pe care acest summit le va aduce României. În primul rând va exista o poziționare a României, nu ca stat monitorizat ci ca un stat în care sistemul de procuratură este independent și are rezultate. Se va discuta despre înființarea unei rețele ce va avea sediul în București, iar de acum încolo Bucureștiul va fi căutat pentru a se obține informații despre experiența pe care noi o avem. Pot să vă spun doar că sunt foarte mulți colegi din străinătate care ne solicită expertiză, ne solicită consultanță pe modul în care am reușit să investigăm anumite fenomene infracționale, pe modul în care am reușit să organizăm diverse activități.
Rep.: Bucureștenii, anul trecut în primăvară, s-au mai confruntat cu un summit. Au trebuit să plece din București. Să ne așteptăm la aceeași aglomerare?
C.K.: Nu. Vă asigur că măsurile organizatorice care au fost luate nu vor deranja în niciun fel cetățenii Bucureștiului și va fi un eveniment care se va desfășura la Palatul Parlamentului.
Rep.: Revenind în plan intern, la ceea ce înseamnă sistemul judiciar românesc. Anterior preluării mandatului, procurorul general era într-un oarecare conflict cu ministrul Justiției, detensionat ca urmare a venirii dumneavoastră la conducerea Ministerului Public. Astăzi, însă, se remarcă totuși o tensiune între dumneavoastră și Consiliul Superior al Magistraturii. Care este cauza acestei tensiuni – dacă există?
C.K.: Aș redefini termenul de tensiune pe care-l spuneți dumneavoastră. Nu sunt într-un conflict cu CSM. Pot să spun că este doar o divergență de opinii, un conflict de opinii, un conflict de idei și care este, poate, generat de mentalități și de abordări diferite ale problemelor care există.
Întotdeauna am spus că mecanismul decizional al CSM este unul greoi din cauza numărului mare de membri care sunt în plen. Sigur, deciziile se iau foarte greu și durează foarte mult, poate că ar trebui simplificată ordinea de zi. Să nu uităm că CSM are un aparat tehnic foarte mare, aproape 300 de persoane lucrează acolo, și sunt probleme simple de genul transformarea unui post din gradul unu în gradul doi sau de consilier înalt, de grefier și altele. Decizia ar putea fi luată într-un astfel de aparat tehnic care totuși este format din magistrați și doar problemele cu adevărat importante să ajungă în plenul Consiliului Superior al Magistraturii.
Rep.: Miza judiciar-politică rămâne însă DNA – în opinia mea. DNA este în curtea Ministerului Public, adică a dumneavoastră. Tot timpul ați cerut ca procurorii să respecte legea, să respecte garanțiile procesuale. La fel ați spus și în 2007 când s-a cerut revocarea lui Doru Țuluș de la conducerea secției a II-a din DNA. L-ați susținut pe Daniel Morar să rămână la conducerea DNA – nu știu dacă din convingere personală – dar veți dori să rămână Doru Țuluș la conducerea secției a II-a în condițiile în care sunt reclamații la adresa modului său de lucru și pentru că dosarele instrumentate de acesta nu au finalitatea răsunătoare precum cea a declanșării anchetelor. Ar putea fi pusă ostilitatea Parlamentului și pe seama modului, apreciat subiectiv, al DNA de a deschide anchete?
C.K.: În ceea ce privește funcțiile de conducere de la DNA, în momentul în care a expirat mandatul domnului Morar, am luat decizia de a delega în funcție pe toți cei cărora le-a expirat mandatul, pentru a exista o continuitate în activitate, având în vedere că suntem monitorizați chiar pe acest segment de activitate.
Acum domnul Morar a fost numit din nou la conducerea DNA. În perioada imediat următoare o să avem o întâlnire în care o să discutăm despre echipa managerială pe care dorește să și-o constituie. Este foarte important să discuți cu un conducător de instituție și să-i lași libertatea de a-și alege totuși o echipă cu oameni care cred în același lucru ca și el. Deci vom discuta în primul rând despre situația celor doi adjuncți și, ulterior, vom discuta și despre cei care vor trebui să fie numiți la conducerea secțiilor, acolo unde expiră mandatele de conducere. Sigur că această discuție va trebui să aibă loc și cu ministrul Justiției ulterior, pentru că pentru toate aceste funcții propunerea nu-mi aparține, ci aparține ministrului de Justiție.
Rep.: Mai aveți o altă direcție, la fel de importantă, care în ultimul timp este din ce în ce mai vocală aș putea să zic. Este vorba de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Crimă Organizată și Terorism. Cum se prezintă această Direcție?
C.K.: Pot să spun că în ultima perioadă mă gândesc foarte pozitiv la activitatea DIICOT și sunt foarte impresionată de ce-a reușit domnul Codruț Olaru să facă din această structură. În urmă cu doi-trei ani nu toată lumea știa ce înseamnă DIICOT. DNA era mai popular, dacă pot să folosesc termen. Toată lumea știa cu ce se ocupă DNA și ce dosare fac. DIICOT era oarecum mai discret.
Însă, de la preluarea mandatului – sper să nu fiu considerată subiectivă, având în vedere că eu provin din această structură și am totuși o sensibilitate pentru procurorii care lucrează acolo, încerc să vă dau un răspuns cât se poate de obiectiv, tocmai cunoscând din interior problemele care există. În decembrie 2006 am propus modificarea competenței DIICOT, întrucât existau și cauze mărunte – dacă le putem spune așa – cu care ei se ocupau, deși ei sunt foarte specializați, au o experiență foarte mare în a investiga cauze de crimă organizată.
Vă dau un exemplu: deținerea unui pistol era în anchetă la DIICOT. Ori, prin această modificare de competență, în sarcina DIICOT au rămas doar cauzele cu adevărat de crimă organizată, adică cauze în care sunt implicate grupuri care comit astfel de infracțiuni.
În ultima perioadă pot să spun că procurorii s-au axat într-adevăr pe grupuri infracționale și rezultatele au fost foarte bune, mai ales în ceea ce privește traficul de droguri și criminalitatea informatică, atât la nivel central, făcută de structura centrală, dar și de către structurile teritoriale. Și v-aș da un exemplu recent, cel cu acea captură de o tonă de droguri. Este o cauză care s-a lucrat de către DIICOT, împreună cu Poliția Română, și este un model, dacă vreți, DIICOT și pentru celelalte unități de parchet. Adică, DIICOT a reușit să implementeze un mod de lucru, împreună cu Poliția, cu serviciile de informații, au făcut echipe comune de anchetă și iată că rezultatele se văd. Mi-aș dori ca această colaborare bună, care există între procurori, polițiști, ofițeri ai serviciilor de informații, să existe și la celelalte unități de parchet.
Rep.: Vorbeați de celelalte servicii implicate în descoperirea acestei tone de cocaină. Toată lumea a fost felicitată, premiată. La nivelul DIICOT înțeleg că doar o palmă pe umăr și cam atât.
C.K.: Da. Procurorii se vor mulțumi probabil și cu felicitări din partea procurorului general. Din nefericire nu avem altă modalitate de a-i premia sau de a-i avansa, cum s-a întâmplat la celelalte structuri. Este și această problemă. Există o diferență salarială, dacă vreți, între procurorii DIICOT, DNA și ceilalți procurori care lucrează la alte unități de parchet și până la un anumit timp, această diferență salarială – care vă spun, nu era extrem de mare – era stimulativă. Însă, din păcate, avem un fenomen foarte interesant în ultima perioadă. Sunt foarte mulți procurori care intră în aceste structuri specializate, își obțin gradul profesional prin acțiuni în instanță, după care pleacă. Am pus în discuția CSM această problemă, am discutat și cu conducerea CSM această problemă, pentru că, efectiv, nu este în regulă ceea ce se întâmplă. Adică procurorii care au grad profesional de DIICOT și de DNA soluționează poate 60 de cauze pe an, în timp ce un procuror de la DIICOT și de la DNA știm bine ce cauze instrumentare au același grad de salarizare. Sigur că această problemă noi nu o putem comenta foarte mult. Sunt hotărâri judecătorești irevocabile pe care nu avem cum să le contestăm însă cred că se impune o măsură cel puțin de natură legislativă pentru a stopa acest fenomen.
Rep.: Există foarte multe voci în ultima perioadă în sistem, apropo de nemulțumirile unora cum că un procuror cu grad de parchet de judecătorie ajunge să lucreze la DIICOT, stă trei luni probabil, nu prea înțelege ce se întâmplă, pleacă la structura de unde a venit, probabil puțin mai sus, dar are acest statut de procuror cu grad de DIICOT sau DNA, își iau banii respectivi și e muncă mai puțină.
C.K.: Este o problemă care ne interesează foarte mult și am discutat atât cu domnul Morar, cât și cu domnul Olaru această problemă, pentru că la DIICOT și la DNA există o foarte mare fluctuație de personal. De exemplu, la DIICOT, în cursul anului trecut au fost admiși, în urma interviului, 24 de procurori, dar în aceeași perioadă de timp 20 au cerut să plece din DIICOT.
Totuși, pot să vă spun că există procurori care lucrează atât în structura centrală, cât și în structura teritorială încă de la înființarea DIICOT. Cam 70 la sută din structura de personal a DIICOT se bazează pe acești procurori care efectiv sunt foarte serioși, sunt specializați pe ceea ce fac și care au rezultate foarte bune în activitate.
Rep.: O altă secție importantă de sub umbrela dumneavoastră este Secția de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului instanței supreme. Cum e?
C.K.: Am cuvinte de apreciere și față de această secție. La preluarea mandatului, în 2006, am constatat că erau 60 de procurori care nu aveau în lucru niciun fel de dosar penal, asta în primul rând datorită competenței și în al doilea rând din cauza unei pasivități care exista aici.
Însă, după numirea unei noi conduceri la această secție, așa cum am cerut la toate bilanțurile Ministerului Public, dar și prin ordinele interne, am cerut să fie preluate cauze din teritoriu, pot să vă spun că în ultimii ani, Secția de urmărire penală și criminalistică a devenit o secție operativă. În cursul anului trecut au avut rechizitorii foarte multe, cât n-au avut, dacă putem spune, în ultimii patru ani, și procurorii de la această secție au început să se implice foarte mult în dosare pe care le iau din teritoriu. Să înțelegeți că preiau cauze simple, preiau cauze complexe care la nivel teritorial nu pot fi soluționate din cauza încărcăturii foarte mari de dosare.
Rep.: Aici sunt instrumentate acum și dosarele revoluției și mineriadei, care au depășit de mult, zic eu, termenul de soluționare. Ce finalitate vor avea aceste cauze?
C.K.: După cum știți, aceste cauze sunt destul de voluminoase, au fost declinate de la Secția Parchetelor Militare după – din punctul meu de vedere – depășirea de mult a termenului rezonabil în care se putea face cercetarea. Deocamdată aceste dosare au fost repartizate unui grup de procurori care au fost degrevați de alte sarcini și care în acest moment studiază întreaga documentație care le-a fost transmisă, încearcă să remedieze viciile de procedură pe care le-am constatat că s-au întâmplat în acest dosar și să sperăm că în curând vom avea și o soluție. Soluția pe care o putem avea după o perioadă de 19-20 de ani.
Rep.: Mass-media a prezentat cauze care au relevat scurt-circuite în sistemul judiciar. Și mă refer la cazul Serghei Gorbunov. Faptul că procurori șefi au fost revocați din funcții – și mă refer la cei de la Parchetul Tribunalului Dolj – are rezonanță în sistem sau pur și simplu situația este de acceptat având în vedere că salariul este diminuat cu 200 de lei ? Care este impactul unui astfel de caz în sistem, ce e de făcut pentru a îndrepta aceste scurt-circuite sau ce împiedică, până la urmă, această comunicare între instituții ?
C.K.: Acest răspuns am să vi-l dau din dubla mea calitate, atât de membru al CSM, dar și de procuror general. Ca membru al CSM, pot să vă spun că în repetate rânduri am solicitat acestui for să fie ferm, să fie eficient în a aplica sancțiuni acolo unde constatăm că procurorii greșesc sau procurorii încalcă legea, însă ca procuror general pot să vă spun că au fost colegi în sistem care au criticat oarecum modul în care CSM a luat această decizie. Spre exemplu, au fost situații în care, chiar și procurorul general, când a cerut revocarea unor persoane care au deținut funcții de conducere sau a unor persoane care trebuiau revocate din structurile specializate, acelor persoane, CSM le-a acordat un termen pentru a lua la cunoștință de materialul care a fost supus dezbaterii, pentru a-și pregăti apărarea. În acest caz, acest lucru nu s-a întâmplat și procurori din sistem au criticat și au fost nemulțumiți de acest mod de abordare. Adică CSM trebuie să aibă o unitate egală de măsură. Dacă cerem revocarea unor procurori din funcții de conducere și acordăm termene să-și pregătească apărarea, să ia la cunoștință de motive, atunci trebuie s-o facem în toate cazurile.
Rep.: Concret, ne referim la cazul generalului Dan Voinea, pe care dumneavoastră l-ați propus ministrului Justiției de a fi revocat din funcția de procuror șef adjunct al Secției Parchetelor Militare, ceea ce nu s-a întâmplat nici acum, dumnealui beneficiază de aceste termene și mai mult decât atât. În cazul procurorilor de la Dolj, luni s-a realizat inspecția, iar joi, în CSM au fost revocați ?!
C.K.: Sigur, sunt mai multe cazuri. Nu pot să comentez acest caz de care mă întrebați, pentru că el este încă în dezbatere. Au fost mai multe situații și trebuie să vă spun că sunt invidioasă pe jurnaliști și pe mass-media, în general, pentru că am observat în mai multe cazuri că presiunea pe care o fac jurnaliștii asupra CSM este mai puternică decât o cerere de revocare sau o cerere de verificare pe care o face procurorul general.
Și aici aveți exemplul concret de la Vișeu. Adică atunci când procurorul general a solicitat să se efectueze o inspecție judiciară – nici măcar revocarea din funcție, ci doar să se verifice anumite aspecte – cauza s-a clasat. În schimb, dacă jurnaliștii au făcut public acest caz și a fost o presiune mediatică foarte mare, imediat s-au sesizat din oficiu și-au făcut control. Și din acest punct de vedere mă întreb, de multe ori, dacă sesizările CSM n-ar trebui să treacă prin presă. Sigur nu. Dar, vă spun, vă invidiez de multe ori cu privire la puterea aceasta pe care o aveți.
Cred că ar trebui modificat puțin legislativ și modul în care se efectuează inspecția judiciară. De exemplu, împotriva soluțiilor de clasare, cum a fost și acest caz de la Vișeul de Sus. Ca procuror general sau ca șef ierarhic, oricare alt șef ierarhic al procurorului în cauză nu are posibilitatea de a ataca acea soluție. La fel și în cazul în care se aplică sancțiuni disciplinare. Noi nu le putem ataca. Le poate ataca doar procurorul în cauză, ori în această speță, când s-a clasat, procurorul în cauză nu avea interes să facă. Mai mult decât atât, procurorul general nu este titular al acțiunii disciplinare. Iarăși o problemă de natură legislativă pe care sper c-o vom rezolva în perioada imediat următoare.
Rep.: În septembrie vă expiră mandatul de procuror general. Dacă vi se va propune să rămâneți, acceptați? Dacă nu, vă reîntoarceți procuror la Sibiu? Ce știți a face, altceva decât munca de procuror?
C.K.: De oameni care să muncească, cred că este nevoie oricând. Sunt un om care muncește. Și când am fost procuror simplu am lucrat, și ca procuror general am lucrat. Nu mă feresc de muncă. Chiar și în detrimentul relațiilor personale mi-am făcut munca, deci nu cred că ar fi o problemă pentru mine să-mi continui activitatea, indiferent în ce funcție sau în ce calitate.
