Training

Intervenție SMURD la Centrul pentru Refugiați din Rădăuți

Training de prim ajutor
Training de prim ajutor

Centrul Regional de Proceduri și Cazare a Solicitanților de Azil (CRPCSA) Rădăuți din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări (IGI) a găzduit, la începutul săptămânii, un training de prim ajutor organizat de Serviciul Mobil de Urgență Reanimare și Descarcerare (SMURD) din Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) „Bucovina” al județului Suceava.
În cadrul trainingului, care a fost destinat, în primul rând, personalului din Centru, dar și internilor, au fost abordate teme privind recunoașterea infarctului miocardic și a accidentului vascular, evaluarea unei situații de urgență, plasarea victimei într-o poziție de siguranță și efectuarea manevrelor de resuscitare. Participanții la acțiune au înțeles că în multe situații este esențial ca, până la sosirea unui echipaj medical, personalul Ministerului Administrației și Internelor să intervină pentru a acorda primul ajutor de bază victimelor aflate în situații medicale critice.
Centrul Regional de Proceduri și Cazare a Solicitanților de Azil din municipiul Rădăuți, care are o capacitate de cazare de 150 de locuri, găzduia marți dimineață doar 60 de persoane, majoritatea din Afganistan, Irak, Siria, Iran, Somalia, dar și din Ucraina.

Recomandări

Imigrant din Iran stabilit în Bucovina: „România este casa mea. Mă simt bine aici și nu aș schimba locul în care mă aflu cu o altă țară”

Mii de oameni din Sri Lanka sau Nepal, dar și din Italia sau Olanda au cerut rezidență anul trecut în județul Suceava