Foc

Intervenție grea a pompierilor la un puternic incendiu, la Brodina

Intervenție dificilă, cu acces limitat, la locul incendiului
Intervenție dificilă, cu acces limitat, la locul incendiului

Mai multe echipaje de pompieri au intervenit, sâmbătă dimineață, cu cinci autospeciale cu apă, la un puternic incendiu care a izbucnit într-o gospodărie din comuna Brodina. Alarma de incendiu s-a dat în jurul orei 9.30. La fața locului au intervenit militarii Gărzii de Intervenție Vicovu de Sus și ai Detașamentului de Pompieri Rădăuți, împreună cu lucrătorii Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență din localitățile Brodina și Straja.
Pompierii au găsit un incendiu care ardea anexe gospodărești, cu pericol de propagare la casa de locuit și la o construcție în care se afla un banzic (echipament de tăiere, fierăstrău cu bandă).
Anexele care ardeau se aflau pe un deal, astfel că pentru a se putea interveni s-au organizat dispozitive de intervenție cu furtunuri conectate în sistem releu. Tot prin acest sistem releu pompierii și-au alimentat autospecialele la sursa de apă. Intervenția a fost până la urmă un succes.
Ultimele focare ale incendiului au fost lichidate la 13:15. Casa de locuit și banzicul au fost salvate. De asemenea, în timpul intervenției au fost salvate două bovine și 20 de păsări de curte.
În urma incendiului au ars o bucătărie de vară, corp comun cu o magazie, pe o suprafață de aproximativ 60 de metri pătrați, și 20 de metri pătrați din acoperișul unui adăpost de animale (din care s-au mai degradat alți 30 de metri pătrați).
Incendiul a izbucnit în bucătăria de vară, pompierii stabilind că cel mai probabil focul a pornit din cauza jarului căzut dintr-o sobă cu acumulare de căldură.

Pompierii au limitat pagubele la anexele care au ars

Recomandări