Un echipaj de pompieri de la Detașamentul Suceava al Inspectoratului pentru Situații de Urgență a intervenit, vinerea trecută, pentru a salva o bătrână paralizată, care rămăsese blocată în locuință.
Alerta a fost dată de vecinii femeii, care s-au îngrijorat după ce au observat că ușa locuinței este încuiată, iar femeia, care locuiește singură, nu dă nici un semn că ar mai fi în viață.
Apelul la 112 a fost înregistrat la ora 16.00, bătrâna, Veronica C., în vârstă de 79 de ani, locuind într-un bloc de pe strada Republicii din municipiul Suceava.
Cu ajutorul unei scări culisabile, pompierii au pătruns în apartament prin geamul sufrageriei, găsind-o pe femeie în viață. Un echipaj SMURD i-a acordat primul ajutor medical proprietarei, după care a transportat-o la spital pentru investigații amănunțite.





