Una dintre cele mai intens circulate zone din municipiul Suceava, intersecția Mărășești, va fi închisă de mâine circulației pe un sens de mers, ca urmare a începerii lucrărilor ISPA la rețeaua de canalizare.
Inițial, firma Pfeiffer intenționa să închidă parțial intersecția Mărășești chiar de azi dimineață, dar conducerea Primăriei Suceava nu le-a aprobat acest lucru, cerându-le ca astăzi să facă toate pregătirile necesare începerii în forță a acțiunii.
“Lucrările de pe strada Mărășești au avansat mult, au ajuns chiar în capătul străzii. De marți vor închide intersecția pe un sens de mers și vor înainta cu montarea conductei de canalizare până la mijlocul străzii, iar de acolo vor merge oblic, înspre Catedrală, pentru a uni conducta de pe strada Mărășești cu cea de pe Grigore Ureche. Acolo, lucrările, blocate temporar de necesitatea devierii unei conducte de apă potabilă, au fost reluate”, a explicat viceprimarul Sucevei Viorel Seredenciuc, care se ocupă de lucrările ISPA din partea municipalității sucevene.
La solicitarea conducerii Primăriei Suceava, firma Pfeiffer va lucra și noaptea la realizarea subtraversării intersecției Mărășești cu o nouă conductă de canalizare, astfel încât lucrarea să fie finalizată în zece zile, nu în trei-patru săptămâni, timp în care ar fi dat peste cap și mai rău traficul rutier din Suceava.