Senatorul de Suceava Mihai Neagu a adresat, de la tribuna Senatului, o interpelare prim-ministrului Victor Ponta și ministrului Afacerilor Interne, Gabriel Oprea, cu privire la situația administrației locale rădăuțene, mai precis, pentru stabilirea datei alegerilor parțiale pentru Consiliul Local al municipiului Rădăuți. Senatorul Neagu a prezentat situația în care se află localitatea care la momentul actual are primarul suspendat, Consiliul Local dizolvat, iar, de câteva zile, a rămas și fără secretarul municipiului, în condițiile în care detașarea acestuia s-a încheiat. Parlamentarul sucevean a arătat că „până la organizarea de alegeri anticipate, administrația locală este aproape blocată. Nu se pot dezvolta proiecte de investiții și nu se pot da certificate și autorizații de construcții. În mod normal, la Rădăuți ar trebui organizate alegeri anticipate care ar conduce la formarea unui nou Consiliu Local”. Neagu a precizat că Instituția Prefectului Suceava a transmis în data de 1 aprilie 2015, către Direcția Generală pentru Îndrumarea și Controlul Instituției Prefectului din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, documentația pentru aprobarea alegerilor parțiale pentru Consiliul Local al municipiului Rădăuți. „Având în vedere cele prezentate, vă rog în mod respectuos să luați cele mai urgente măsuri de stabilire a datei pentru organizarea alegerilor parțiale pentru Consiliul Local al municipiului Rădăuți, deoarece până la organizarea de alegeri anticipate administrația locală este aproape blocată. Nu se pot dezvolta proiecte de investiții și nu se pot elibera certificate și autorizații de construcții, iar cetățenii municipiului sunt foarte nemulțumiți”, a mai afirmat senatorul Mihai Neagu.