Facilitate

Internet wireless gratuit în centrul municipiului Vatra Dornei

Primarul din Vatra Dornei, Ilie Boncheș
Primarul din Vatra Dornei, Ilie Boncheș

Primarul din Vatra Dornei, Ilie Boncheș, a anunțat că în centrul acestui municipiu a fost montată o instalație de internet wireless de mare viteză. Ilie Boncheș a precizat că investiția s-a realizat prin proiectul european WiFi4EU. Această inițiativă europeană oferă internet wireless gratuit în
spații publice interioare sau exterioare, de exemplu localuri ale administraților publice,
școli, biblioteci, centre medicale, muzee, parcuri publice și piețe. Boncheș a spus că în Vatra Dornei au fost instalate 17 puncte de acces la internet wireless. El a explicat că WiFi4EU este o rețea deschisă și gratuită în sensul că pentru conectare nu se solicită nici un fel de informații de autentificare, precum utilizarea unei parole. Numele rețelei din Vatra Dornei este „WiFi4EU”, iar zonele acoperite sunt Strada Lucefarului (în întregime), strada Mihai Eminescu (în zona centrală, în apropierea Primăriei Vatra Dornei), parcul municipiului Vatra Dornei (pe aleea centrală), foișor și locul de joacă pentru copii, baza pârtiei Veverița și baza pârtiei Parc, zona Centrului de Informare și Promovare Turistică. De asemenea, rețeaua este disponibilă în interiorul primăriei și în sala de spectacole a Casei de Cultură „Platon Pardău”. Ilie Boncheș a spus că proiectul a fost finanțat prin „Mecanismul pentru interconectarea Europei WiFi4EU”.

Recomandări

Laureații celei de-a XVII-a ediții a Festivalului Județean de Poezie „Nichita în luna lui marte”, desfășurat la Vatra Dornei

Pârtia Veverița din Vatra Dornei va fi deschisă sâmbătă și duminică pentru iubitorii sporturilor de iarnă

Adolescent „șofer” din Vatra Dornei, cel mai probabil băut, urmărit în plină noapte pe străzile din Rădăuți