Internauții chinezi fac apel la toți utilizatorii de internet să rămână offline pe 1 iulie, în semn de protest față de programul Green Dam, care va fi implementat de guvernul chinez pentru a spori cenzura conținuturilor transmise pe web, informează Reuters.
Potrivit administrației de la Beijing, programul Green Dam, realizat și distribuit de Jinhui Computer System Engineering Co., trebuie preinstalat pe toate computerele vândute în China, până la 1 iulie, scopul său fiind de a bloca diferitele tipuri de conținuturi pornografice.
Mulți dintre internauții chinezi, dar și din alte țări, sunt de părere că acestă presupusă campanie a guvernului de la Beijing împotriva pornografiei este de fapt un pretext pentru o cenzură mai strictă împotriva grupurilor de disidenți care contextă deciziile puterii.
Reprezentanții ambsasadei americane la Beijing au declarat că sunt îngrijorați de această încercare de a restricționa transmiterea de informații, dar și de problemele tehnice pe care le-ar păutea aduce instalarea acestui program pe computerele importate.
Pe de lată parte, artistul Ai Weiwei, care a contribuit la realizarea simbolului stadionului Olimpic, i-a îndemnat pe toți utilizatorii de internet să ramână offline pe 1 iulie, ziua lansării oficiale a programului Green Dam.
„Încetați orice activitate online, inclusiv munca, cititul, discuțiile, publicarea de materiale pe bloguri sau expedierea de e-mailuri. Nu dați explicații privind comportamentul vostru”, a precizat Weiwei într-un mesaj de pe platforma de micro-blogging Twitter.
„Este un protest care nu presupune nici costuri și nici riscuri. Vrem doar să ne opunem cenzurii online”, a mai spus Weiwei.
Potrivit realizatorilor programului Green Dam, care folosește o tehnologie de recunoaștere a imaginilor și de filtrare a textelor, soft-ul nu are capacitatea de a acționa ca și spyware, mai ales că poate fi dezactivat sau șters.
„Oferim acest program gratuit producătorilor de computere, deoarece autoritățile guvernamentale au plătit pentru acest serviciu timp de un an”, declara, săptămâna trecută, pentru AFP, Bryan Zhang, președinte director general al companiei Jinhui Computer System Engineering din Zhengzhou (estul Chinei). „Programul va fi furnizat utilizatorilor împreună cu noile calculatoare, aceștia având opțiunea de a-l instala sau nu pe computerele achiziționate”, preciza el, la momentul respectiv, adăugând că „este vorba de un program anti-pornografie, similar cu cele disponibile pe piața americană”.
La începutul lunii iunie, administrația chineză a blocat accesul internauților la rețeaua de micro-blogging Twitter și la serviciul de poștă electronică Hotmail, cu două zile înainte de împlinirea a 20 de ani de la luptele sângeroase din piața Tiananmen din Beijing.
Deși China are oficial cel mai mare număr de internauți din lume, guvernul de la Beijing monitorizează atent activitatea online a chinezilor și cenzurează conținuturile care nu sunt în linie cu politica Partidului Comunist.
La finalul lunii martie, administrația chineză a interzis accesul la platforma video YouTube, din cauza posibilelor critici la adresa Partidului Comunist, deși oficialii guvernamentali au declarat instituția pe care o reprezintă „nu se teme de internet”.