Formațiile de handbal masculin CSU Suceava și CSM Vaslui s-au întâlnit joi seară într-un meci amical, profitând de întreruperea Ligii Naționale. Partida disputată în Sala „Dumitru Bernicu” s-a încheiat cu victoria la limită a oaspeților, cu scorul de 37-36.
Antrenorul Bogdan Șoldănescu a profitat de această ocazie pentru a rula tot lotul avut la dispoziție și a oferi minute bune de joc handbaliștilor tineri.
Momentul serii a fost reprezentat de revenirea pe teren a lui Cătălin Zarițchi după 8 luni de indisponibilitate, chiar și numai pentru a executa două lovituri de 7 metri. Se preconizează însă că jucătorul în vârstă de 21 de ani va fi apt pentru următorul meci de campionat, programat pe 16 noiembrie, în deplasare, cu CSM Sighișoara.






