Internaționalii Alex Rață și Adi Aciobăniței s-au adaptat rapid la noile echipe



Alex Rață în acțiune la echipa națională, sub privirile lui Adi Aciobăniței
Alex Rață în acțiune la echipa națională, sub privirile lui Adi Aciobăniței

Jucători de bază în echipa națională de volei a României, Alexandru Rață și Adrian Aciobăniței, au evoluții apreciate în Belgia și respectiv, Polonia, la noile lor echipe de club.
Astfel, zilele trecute, suceveanul Alexandru Rață a reușit 26 de puncte pentru Tectum Achel în prima ligă belgiană, dar nu a fost suficient, pentru că formația sa a pierdut pe teren propriu, cu 0-3, în fața vicecampioanei Greenyard Maaseik. „Tricolorul” a avut un procentaj excelent, 61%, și și-a trecut în cont și trei blocaje, fiind de departe MVP-ul celor de la Achel.
De asemenea, PGE Skra Belchatow a învins cu 3-2 pe Cuprum Lublin, în Plus Liga din Polonia, echipa lui Adrian Aciobăniței revenind de la 0-2 la seturi. Fălticeneanul a contribuit din plin la succes, a adus 16 puncte echipei sale și a servit cel mai bine din echipă.



Recomandări