Sănătate

Internări nejustificate și analize efectuate aiurea, la Spitalul Municipal Vatra Dornei



Cristina Iordăchel: „Vom extinde controlul pentru recuperarea sumelor cheltuite nejustificat”
Cristina Iordăchel: „Vom extinde controlul pentru recuperarea sumelor cheltuite nejustificat”

– Specialiștii de la CAS Suceava au depistat că se făceau internări de zi numai pentru a i se administra pacientului o tabletă de paracetamol sau pentru a i se face analiza materiilor fecale
Specialiștii Biroului Control de la Casa de Asigurări de Sănătate Suceava au depistat grave nereguli în utilizarea banilor publici la Spitalul Municipal Vatra Dornei, în cadrul unei acțiuni de control derulate în perioada 27-29 septembrie a.c.
Conform celor declarate de către directorul general al CAS Suceava, doctor Cristina Iordăchel, controlul de la acest spital a avut ca principal obiectiv verificarea conformității serviciilor medicale spitalicești a căror plată se face pe bază de tarif pe caz rezolvat (DRG) și a serviciilor medicale în regim de spitalizare de zi.
Din verificarea prin sondaj a fișelor pentru spitalizarea de zi din secțiile de Pediatrie și Obstetrică-Ginecologie s-a constatat că la unitatea spitalicească menționată s-au făcut internări de zi nejustificate prin faptul că s-a recomandat internarea pentru efectuarea unor investigații paraclinice și pentru administrarea de tratamente, de cele mai multe ori în neconcordanță cu diagnosticul principal sau secundar. Specialiștii CAS Suceava au stabilit că aceste investigații și tratamente se puteau efectua în regim ambulatoriu și nu necesitau internarea în regim de spitalizare de zi.
La același spital, un număr mare din rezultatele investigațiilor paraclinice nu erau semnate și parafate de către medicul de laborator, iar o parte din internările în regim de spitalizare de zi s-a făcut fără documente care să ateste dovada calității de asigurat a pacienților și chiar
fără bilete de trimitere sau bilete de internare care să recomande internarea pacientului.
De asemenea, s-au depistat neconcordanțe între datele de începere și terminare a procedurilor din fișa de spitalizare și data efectuării investigațiilor paraclinice sau data biletului de trimitere, biletul de trimitere fiind datat ulterior începerii procedurilor din fișa pentru spitalizarea de zi.
„În urma controlului efectuat la Spitalul Vatra Dornei s-a constatat existența unui număr
însemnat de spitalizări de zi nejustificate care au fost plătite de Casa de Asigurări de Sănătate. Din ceea ce este consemnat în aceste fișe pentru spitalizarea de zi rezultă că în unele cazuri pacientul a fost internat, iar serviciile au fost plătite din banii CAS, numai pentru a i se administra o tabletă de paracetamol sau pentru a i se face analiza materiilor fecale, ceea ce reprezintă o utilizare abuzivă și nefundamentată legislativ a banilor asiguraților. Vom informa Autoritatea de Sănătate Publică asupra acestor abateri și vom extinde controlul pentru recuperarea sumelor cheltuite nejustificat”, a declarat Cristina Iordăchel.
Având în vedere aceste nereguli grave, s-a luat decizia ca serviciile medicale raportate în regim de spitalizare de zi care nu au recomandări de investigații sau proceduri care să justifice internarea în regim de spitalizare de zi să nu fie decontate de către CAS Suceava, iar controlul să se extindă, prin verificarea cazurilor de internare de zi la toate secțiile spitalului pe perioada 01 ianuarie – 30 septembrie 2006.



Recomandări

Programul complet al SymphOpera Fest, cu momente artistice de anvergură, la Suceava și Vatra Dornei

Medicii radiologi părăsesc spitalele publice și le oferă servicii doar online. Singurul spital din județ care mai are gardă fizică la Radiologie este cel din Suceava

Evaluarea „chiriașilor” din arest și analizele pentru alcoolemie pun presiune suplimentară pe puținii medici de la Urgențele spitalului din Suceava

Spitalul Clinic de Urgență din Suceava reduce consultațiile date în UPU de către medicii de gardă din secții

Spitalul Clinic de Urgență din Suceava reduce consultațiile date în UPU de către medicii de gardă din secții
Spitalul Clinic de Urgență din Suceava reduce consultațiile date în UPU de către medicii de gardă din secții