Cu traseiștii politicii românești ne-am lămurit și ne-am obișnuit, ba chiar suntem sătui de ei cu vârf și îndesat. Au intrat bine în peisaj, fac parte integrantă din el, s-au banalizat, aproape că nici mai sunt deloc băgați în seamă.
Pe traseiști îi găsim ba plantați ca niște pomi pe stânga scenei politice, ba înfipți în centru, ba zbughind-o în partidele de extremă dreaptă. Tot jocul lor tactic este în funcție de interesele proprii, care le țin loc de radar pentru buna orientare în spațiu. Zeul la care se închină? Banul, doar banul.
Conștiință, doctrină, respectul pentru electoratul care i-a votat fiindcă făceau parte, la ora alegerilor, din Penele, nu din Pereme, Pedele sau din Partidul Otevist al lui Dan Diaconescu? Poetisme, toate astea sunt doar poetisme, bune de adormit fătucile de 13 ani, ba nici pe alea, că s-au emancipat și ele. Singura lor doctrină – unica, suprema, zdrobitoarea lor doctrină – este interesul personal. Interesul personal, tare ca sula de cal și la fel de mare.
Uitați la ce m-am gândit, zilele astea. Firesc ar fi ca, așa cum există traseiștii politici, să existe și traseiști religioși. Înțelegeți, dintr-ăia care, în funcție tot de atotputernicul lor interes personal, să se mute natural de la o religie la alta.
Acuma să fie creștini ortodocși, pentru ca în clipa următoare să transleze lin în tabăra musulmană, ca să se joace puțin cu bombițele puse cu grijă în vederea atentatelor. După aia să treacă, fluierând liber ca pasărea cerului, la iudaism și să înșface niște burse de-alea borțoase, pe filiera evreiască, așa cum a făcut și premierul Ungureanu, când era mai june și mai fomist. Mai încolo, traseiștii religioși să adere la șintoism și să capete nițică cetățenie japoneză. Și tot așa, până li se termină zilele, eveniment care sperăm să se întâmple cât de curând.
N-ar fi mai sinceră lumea așa? Că tot îi vezi pozând acum pe toți cei cu conștiința nespălată în mari creștini.
Acest text este un pamflet și trebuie tratat ca atare.
